LS Iași a denunțat organizarea în secret a întâlnirii Consorțiului Universitaria de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la cererea rectorului Tudorel Toader și utilizarea de forță împotriva studenților care au dorit să participe la discuțiile evenimentului, cerând universităților membre din Consorțiu să condamne practicile totalitare ale lui Toader.

„Live-ul de la deschidere a fost fără sunet, iar sala a fost aproape goală. Mai mult, s-a încercat limitarea listei de invitați și a restricționat accesul membrilor comunității academice la discuții, în special al studenților.

Invitații nu au primit un program clar, iar indicațiile privitoare la sălile în care se desfășurau întâlnirile au fost schimbate, de frică ca vreun student sau o altă persoană să îl pună pe Toader într-o poziție rușinoasă în fața invitaților la Consorțiu. Studenții care se plimbau prin universitate au fost legitimați de către agenții de pază ai universității și agenți în civil.”, au susținut studenții.

Aceștia au menționat că apropiații lui Tudorel Toader au lansat zvonul că președintele Ligii Studenților (LS IAȘI), Silvian Emanuel Man, ar fi un individ periculos,ce urmărește să atenteze la integritatea fizică și chiar la viața rectorului

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Peisaj rupt din filmele SF în sudul Spaniei. Oamenii de știință cred că locul deține cheia vieții pe Marte- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

„În loc să își facă scenarii paranoice și să instaureze un regim de „poliție academică” ca pe vremea epurărilor comuniste din anii ’40, Tudorel Toader ar trebui mai bine să explice de ce Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, de la preluarea mandatului de rector de către domnia sa în 2016, a pierdut 300 de poziții în clasamentele internaționale QS World University Rankings, trecând de pe poziția +700, sub primele 1000 de universități din lume.

Totodată, considerăm ipocrită atitudinea lui Tudorel Toader față de alți doi rectori din țară: Ioan-Aurel Pop (UBB) și Mircea Dumitru (UB).

Nu de puține ori, pentru a-și justifica suspendarea, Toader s-a comparat cu Pop, considerând asumarea funcției de ministru al Justiției un echivalent al alegerii în funcția de președinte al Academiei Române. Îi atragem atenția domnului Toader că „onoarea” de a fi avocatul politicienilor cu probleme penale nu are nicio legătură cu funcția de președinte al celui mai mare for științific din țară și că o astfel de comparație jignește elitele cercetării românești. Mai mult, există o diferență colosală între un medievist erudit, care vorbește fluent cinci limbri stăine și care are o deschidere academică excelentă în universitățile occidentale și un jurist care și-a construit CV-ul în mare parte cu publicații la Bălți, fără impact relevant și care cunoaște două limbi stăine la nivel de absolvent de liceu.

Citeste si: Poți să îți mărești stagiul de cotizare la pensie, dacă ai studii superioare! Află care sunt condițiile necesare- kfetele.ro

Citeste si: Ce spune Martin Scorsese despre regizorii și filmele românești: ”Dintr-odată vezi lumea diferit. Asta te entuziasmează”- radioimpuls.ro

Citeste si: Scandal uriaș în USR după ce Elena Lasconi l-a comparat pe Nicușor Dan cu Călin Georgescu. I se cere demisia- antena3.ro

Tudorel Toader a stat la masă cu Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, pe care deunăzi îl critica față de studenți, acuzându-l că răspunde la ordinele politice ale USR-PLUS și ale SRI, prin faptul că a cerut retragerea titlului de doctor în filosofie

pentru Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii din partea PSD”, au menționat aceștia.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si