EMA: ”Respectarea programului vaccinării recomandat este indispensabilă în vederea beneficierii de cel mai înalt nivel de protecţie”
Vaccinarea cu două doze de vaccin împotriva Covid-19 este indispensabilă în asigurarea protecţiei împotriva variantei indiene Delta a SARS-CoV-2, a anunţat miercuri Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA). Agenția îndeamnă, totdată, statele membre UE să-şi accelereze programul vaccinării.
Agenția pentru medicamente a Uniunii Europene a transmis miercuri un mesaj important în vederea stopării valului de infectări cu noua tulpină Delta, care cucerește treptat Europa: ambele doze ale unui vaccin Covid-19 sunt vitale pentru protecția împotriva variantei Delta extrem de contagioase.
”Date preliminare sugerează că două doze de vaccin împotriva Covid-19(...) sunt necesare în vederea furnizării unei protecţii adecvate împotriva variantei Delta”, a anunţa agenția într-un comunicat de presă.
Mesajul comun al celor mai importante două agenții din Europa
Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) au publicat o declarație comună, prin care solicită cetățenilor să se vaccineze și să respecte numărul recomandat de doze de vaccin.
„Acest lucru este deosebit de important, ținând cont de răspândirea variantei Delta a Sars-CoV-2. Vaccinarea e importantă pentru a proteja cetățenii, în special cei cu risc de Covid-19 sever, și pentru dorința de a ne deschide societățile și de a relaxa restricțiile”, se mai spune în mesaj.
Potrivit celor două instituții, ”respectarea programului vaccinării recomandat este indispensabilă în vederea beneficierii de cel mai înalt nivel de protecţie”.
Citeste si: "Groparii nu mai fac față". Noul epicentru al pandemiei în Asia. India, depășită de o altă țară
Noi restricții în Europa, din cauza variantei Delta
Răspândirea rapidă a variantei Delta a forțat mai multe state membre UE fie să impună noi restricții, fie să facă un pas înapoi de la planurile anterioare de redeschidere completă a economiilor.
Potrivit estimărilor, până la sfârșitul lunii august, varianta Delta (B.1.617.2) va constitui 90% din toate tulpinile de coronavirus care circulă în UE.
Evidențiind transmisibilitatea mai mare a variantei Delta și posibilitatea unui risc mai mare de spitalizare asociat cu aceasta, EMA a subliniat necesitatea de a accelera programele de vaccinare și de a închide „lacunele de imunitate și oportunitățile pentru apariția în continuare a variantelor, cât mai curând posibil”.
Citeste si: Florin Cîțu despre valul patru al pandemiei: ,,Vaccinul este singura soluţie”
Pe fondul dezbaterii privind „amestecul și potrivirea” vaccinurilor, EMA a spus că există motive științifice bune pentru a se aștepta ca strategia de vaccinare mixtă să fie sigură și eficientă atunci când este aplicată pandemiei Covid-19.
Agenția a declarat că o strategie de vaccinare mixtă, în care se administrează un vaccin diferit pentru a doua doză într-un program recomandat de 2 doze, poate permite populațiilor să fie protejate mai rapid și să utilizeze mai bine aprovizionarea cu vaccinuri disponibile.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.