Cornel Dinu a ținut constant legătura cu Mircea Lucescu. Cei doi au purtat mai multe discuții recent, în special despre fotbal și activitatea de la echipa națională.
Cornel Dinu spune că avea constant informații despre starea în care era Mircea Lucescu, inclusiv de la surse din domeniul medical, și a sperat până în ultima clipă că fostul selecționer avea să-și revină.
În ultimele conversații, Lucescu îi mărturisise că antrenoratul era elementul central din viața sa și îl menținea activ.
Citește și: UPDATE Mircea Lucescu a murit! Fostul selecționer al echipei naționale avea 80 de ani
„Aproape în fiecare zi vorbesc la Spitalul Universitar. Coincidența face ca una dintre doctorițele de acolo să fie verișoară primară cu nora mea. Și mă ține în fiecare la curent cu tot ce se întâmplă acolo. Dar eu nu fac public. Mă rog în fiecare moment pentru el, să își revină și să poată să se întoarcă la familie, indiferent de ce va reprezenta viitorul din punctul de vedere al existenței sale.
Problema la el e că a avut și o suferință colaterală care l-a adus în această suferință cardiacă. Iar el a fost dedicat echipei naționale, fotbalului românesc și a considerat că e o datorie să fie alături de fotbalul românesc, să reușească această calificare și uite că tocmai acest stres l-a doborât.
Era viața lui. Și îți spun, în discuțiile pe care le-am avut în ultimul timp, destul de dese cu el, m-a lăsat să înțeleg că are convingerea că tocmai această activitate pe care o desfășoară îl ține în picioare. E greu de comentat.
Cei din afară poate sunt cei mai îndreptățiți să dea un verdict din acest punct de vedere. Din păcate, zbuciumul său interior, indiscutabil în postura în care a fost, și înainte de meciul cu Turcia și la celelalte evenimente, a mai avut câteva momente delicate medical înainte de meciul cu Turcia, el a fost cel mai în măsură să își hotărască destinul”,
a declarat Cornel Dinu, potrivit fanatik.ro.Citește și: VIDEO Anunț de ultim moment despre Mircea Lucescu! Medicii au decis că nu mai poate fi operat