Un barbat de 42 de ani, proprietar al unei fabrici de incaltaminte, care a disparut sambata de acasa, a fost gasit fara viata intr-o padure.
Rudele lui sustin ca ajunsese la sapa de lemn din cauza unei iubite care i-ar fi luat toti banii. Femeia sustine insa ca barbatul avea datorii mari la banci, la stat si la diversi furnizori, asa ca din aceasta cauza a decis sa isi ia viata. Trupul fara viata a fost descoperit in padurea din localitatea Bolovani, in vecinatatea Drumului National Bucuresti- Targoviste. Un paznic de vanatoare a vazut masina barbatului doua zile la rand la marginea padurii si a intrat la banuieli. Ulterior, rudele au inceput sa il caute prin imprejurimi si- din nefericire- cele mai negre ganduri s-au adeverit. Asupra lui a fost gasit un bilet de adio in care isi cerea iertare pentru gestul facut, potrivit WOWbiz.ro.
Ultimul care l-a vazut in viata pe barbat a fost un prieten caruia i s-a destainuit ca este foarte suparat.
Acesta este completat de unchiul barbatului. "Concubina i-a cerut sa ii dea imputernicire sa aiba acces la toate bunurile. Ea pleca si venea cand avea nevoie de bani", spune unchiul victimei.
Barbatul detinea o fabrica de incaltaminte in Giurgiu ,iar iubita lui spune ca de acolo au pornit necazurile. "Avea niste datorii la ANAF de ceva ani de zile. El a inteles ca toata lumea se va indrepta impotriva lui pentru recuperarea de TVA, ca actele nedepuse vor genera niste amenzi si nu are bani de unde sa plateasca aceste amenzi", spune Magdalena Bucur.
Urmeaza ca ancheta sa lamureasca motivele ce l-au impins pe barbat la sinucidere.