Un băiat de 12 ani, dat dispărut cu două săptămâni în urmă, a fost găsit fără viață. Ce s-a întâmplat cu el e cumplit

Tragedie într-o comunitate din New Orleans, SUA. Un băiat de doar 12 ani a avut parte de un sfârșit cumplit după ce a ieșit nesupravegheat din casă înainte de răsăritul soarelui.

Un băiat de 12 ani, dispărut cu aproape două săptămâni în urmă în New Orleans, ar fi fost ucis într-un atac de aligator, au anunțat autoritățile miercuri, după ce trupul băiatului a fost recuperat dintr-o lagună.

Biroul legistului din Orleans a stabilit că Bryan Vasquez a murit din cauza unor răni provocate de un aligator și a înecului, le-a declarat reporterilor superintendentul poliției din New Orleans, Anne Kirkpatrick, la o conferință de presă.

Polițista Kirkpatrick a mai spus că moartea băiatului este considerată "neclasificată” și că o anchetă este în curs de desfășurare, informează Fox News.

Bryan Vasquez, un băiețel surdo-mut și autist, a fost raportat dispărut pentru prima dată de familie pe 14 august, după ce ar fi evadat prin fereastra dormitorului, a declarat Departamentul de Poliție din New Orleans.

El a fost văzut rătăcind singur și purtând doar un scutec pe imaginile de pe camera soneriei de la ușă, în jurul orei 5:20 în acea dimineață.

Oamenii din comunitate s-au strâns în cursul zilei de ieri pentru a aduce un omagiu micuțului Bryan și pentru a ajuta familia lovită de nenorocire.

Trupul său a fost scos din lagună marți – la aproximativ 200 de metri de locul unde probabil a intrat în apă, lângă casa sa – cu ajutorul Marinei Cajun Unite și a unei drone termice, au precizat polițiștii.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri