Un caz șocant a avut loc în Mureș. Un bărbat și-a întărâtat cățeii pentru a-i ataca pe câinii vecinului, apoi i-a lovit cu o suliță. Ce măsuri au luat autoritățile.
Scene desprinse dintr-un film de groază au avut loc în Mureș. Un bărbat și-a întărâtat câinii pentru a-i ataca pe câinii vecinului. DUpă ce animalele s-au încăierat, bărbatul a lovit cu o suliță animalele vecinului. Cazul șocant a ajuns în vizorul autorităților care au luat măsuri, potrivit informațiilor transmise de news.ro.
A atacat cu o suliță animalele vecinului
Cazul șocant a ajuns în atenția autorităților după ce un bărbat din comuna Gurghiu a sesizat că animalele sale au fost rănite. Ajunse la fața locului, polițiștii s-au confruntat cu durul adevăr.
În urma primelor cercetări, s-a descoperit faptul că vecinul bărbatului care a sesizat autoritățile, în vârstă de 32 de ani, a fost cel care a provocat tragedia.
Acesta și-ar fi întărâtat proprii câini ca să îi atace pe câinii celuilalt. În timp ce câinii se încăierau, bărbatul ar fi luat o suliță și a rănit trei dintre câinii vecinului. Din păcate, unul dintre animale a murit, iar celelelte două exemplare au avut nevoie de îngrijiri.
Bărbatul de 32 de ani a fost reţinut de către poliţişti. Cercetările în acest caz sunt continuate de autorități sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de rănirea şi uciderea animalelor cu intenţie fără drept.
Ce au transmis autoritățile
”La faţa locului, s-a deplasat echipa operativă din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, care a stabilit că cel în cauză ar fi provocat o încăierare între câinii acestuia şi ai persoanei vătămate, iar, la un moment dat, bărbatul de 32 de ani ar fi lovit, cu un obiect ascuţit, trei câini, dintre care unul a decedat. Exemplarele canine au fost examinate de către medicul veterinar de circumscripţie, care a acordat celor rănite îngrijiri medicale, efectuând, totodată, necropsia asupra celui decedat”, a