Un bărbat, angajat ca fochist la Colegiul Național Pedagogic "Ştefan Velovan" din Craiova, a fost înjunghiat de 12 ori pe stradă, în timp ce mergea spre serviciu.
Pe data de 8 ianuarie, un angajat al Colegiului Național Pedagogic "Ştefan Velovan" din Craiova a fost înjunghiat în timp ce mergea spre muncă. Atacul a avut loc pe stradă, iar victima a fost înjunghiată de 12 ori cu un cuțit.
Un bărbat a fost înjunghiat de 12 ori când mergea la muncă, în Craiova
Potrivit primelor informații, agresorul s-a apropiat de victimă când aceasta se îndrepta spre Colegiul Național Pedagogic "Ştefan Velovan" din Craiova, unde este angajat. Bărbatul, îmbrăcat în haine închise la culoare și având fața acoperită cu o cagulă, s-a năpustit asupra victimei cu un cuțit și a înjunghiat-o de 12 ori, în mai multe zone ale corpului, după care a fugit de la locul faptei.
Rănit și prăbușit la pământ, angajatul a reușit să sune la 112. Echipajele care au ajuns la fața locului l-au transportat de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Autoritățile au deschis o anchetă in rem în acest caz. Potrivit news.ro, autoritățile iau în calcul mai mulți suspecți.
Citește și: Tavan prăbușit peste elevi, în sala de clasă, la Botoșani. Liceul abia a fost renovat
"Din probatoriul administrat a reieşit că în data de 08.01.2026, în jurul orei 05:30, persoana vătămată se deplasa pe strada Doljului din Craiova către locul de muncă şi, în apropierea intersecţiei cu strada Amaradia, ar fi fost atacată din spate de o persoană necunoscută, care ar fi purtat haine de culoare închisă şi ar fi avut capul acoperit cu o cagulă. În timpul atacului, persoana vătămată ar fi fost lovită de douăsprezece ori cu un obiect tăietor în mai multe zone ale corpului. Precizăm că cercetările penale se desfăşoară în stadiu in rem, cu privire la faptă şi au fost administrate mai multe mijloace de probă care au condus la conturarea unui cerc de persoane suspectate de comiterea infracţiunii. Până în prezent nu a fost formulată o acuzaţie penală faţă de o anumită persoană", au transmis autoritățile.