Un bărbat care ar fi avut raporturi sexuale cu o fată de 12 ani, pe care o şantaja şi ameninţa, reţinut

Un bărbat de 32 de ani din judeţul Timiş a fost reţinut, în urma unor percheziţii, pentru act sexual cu un minor, pornografie infantilă şi şantaj, după ce ar fi întreţinut raporturi sexuale cu o fată de 12 ani şi ar fi distribuit fotografii compromiţătoare cu ea pe o aplicaţie de socializare. El ar fi ameninţat-o pe fată că dacă anunţă Poliţia îi va ucide sora mai mică.

R.B., marți 11 iunie 2019 , 11:11

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT Timişoara au făcut, luni, o percheziţie în judeţul Timiş, la domiciliul unui bărbat de 32 de ani suspectat de act sexual cu un minor, pornografie infantilă şi şantaj, anunţă Poliţia Română.  

El este bănuit că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu o fată de 12 ani şi ar fi fotografiat-o în ipostaze compromiţătoare. Acesta este bănuit că ar fi distribuit fotografiile prin intermediul unei aplicaţii de socializare către alte persoane şi ar ameninţat-o pe copilă că dacă va anunţa Poliţia o va omorî pe sora ei mai mică.

Citeste si: VIDEO | Fetiță abuzata sexual de mama și de concubinul acesteia

În urma percheziţiei, au fost ridicate două hard disk-uri, şapte telefoane mobile, un stick de memorie USB, nouă suporţi de stocare a datelor în format digital, un joint de cannabis, un plic cu trei muguri şi trei plante în ghiveci.

"Au fost luate măsuri de însoţire a victimei, precum şi a 8 martori minori împreună cu aparţinătorii legali ai acestora, la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara în vederea audierii. Totodată, a fost pus în executare un mandat de aducere, persoana depistată fiind condusă la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, în vederea audierii", arată sursa citată.

Citeste si: VIDEO. Pedofil filmat in actiune

Ulterior, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş cu propunere de arestare preventivă.

Percheziţia a fost făcută cu sprijinul poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş şi al jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile „Glad Voievod”.

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:

Te-ar putea interesa si

}