"Un corupt nu trebuie sa stea in igrasie si mizerie. In astfel de conditii trebuie sa stea un batran, un bolnav, un copil institutionalizat". Un medic ii da replica senatorului PSD, Serban Nicolae
Medicul Gabriel Diaconu, unul dintre cei mai cunoscuti psihiatri din Romania, atrage atentia asupra conditiilor din multe spitale si scoli din Romania, dupa ce senatorul PSD Serban Nicolae a motivat amendamentul adus la legea gratierii spunand ca nu crede ca „cei corupti trebuie sa stea trei intr-un pat, in conditii de igrasie, de igiena precara”.
„Sunt in asentimentul domnului Serban Nicolae. Un corupt nu trebuie sa stea intr-o camera 3 pe 3, cu 3 in pat, in igrasie si mizerie. In astfel de conditii trebuie sa stea un batran, un bolnav, un copil institutionalizat, un sarman naiv al votului la punga, un edentat, un analfabet, un terchea si-un berchea, un tanar mizantrop student la facultate, un vis cu cai verzi pe pereti, un vesnic doritor de mare, soare etc, eventual pe bani multi. Acolo sa-i ducem pe oricine, mai putin pe cei care-si traiesc viata la fenta”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.
„Pentru ca daca-i dau crezare domniei sale, si daca e sa fie dreptate, echitate, demnitate, atunci musai sa fie pentru toti.
„Nu-i doresc celula grea nici unui borfas,
baiat de trupa, combinator de ocazie si intretinut institutional. Au simpatia, umorul, pastelul vorbelor facute stalci si-al banilor bagati prin plasa. Ii doresc doar sa faca un pic de munca. Munca adevarata. Munca la frecat podelele intr-un spital al patriei. Munca la curatat veceuri prin scolile neamului. Munca in cot, la cot, pe coate cu toti cei care, dimineata de dimineata, aduna gunoaie de prin pubele prea pline de ciolane roase, de maduve supte, de zgarciuri ramase.