Un criminal în serie i-a transmis 6 cuvinte lui Trump, chiar înainte de a fi executat

Ultimele cuvinte ale unui condamnat la moarte au fost adresate președintelui SUA, Donald Trump.

Glen Rogers, în vârstă de 62 de ani, a devenit al cincilea deținut executat în Florida în acest an și a avut un mesaj foarte neobișnuit pentru Donald Trump cu câteva momente înainte de moartea sa, potrivit Mirror.co.uk.

Citește și: VIDEO Rusia negociază de ochii lumii. Vladimir Putin nu a fost prezent în Istanbul, unde Volodimir Zelenski l-a așteptat pentru a negocia

Joi, 15 mai, Glen Rogers, în vârstă de 62 de ani, a primit o injecție letală la închisoarea de stat din Florida, lângă Starke, și a fost declarat mort la ora 18:16, ora locală, au declarat autoritățile.

Rogers a fost condamnat în Florida pentru uciderea în 1995 a Tinei Marie Cribbs, o mamă a doi copii în vârstă de 34 de ani, pe care o întâlnise într-un bar și care fusese odată investigată pentru o posibilă legătură cu cazul O.J.

Simpson.

Femeia a fost găsită înjunghiată mortal în baia unui hotel, la două zile după dispariție.

Bărbatul a mai primit o condamnare la moarte separată în California pentru uciderea prin strangulare din 1995 a Sandrei Gallagher, mamă a trei copii, care ar fi avut loc cu câteva săptămâni înainte de uciderea Tinei.

Ultimele cuvinte ale lui Glen Rogers înainte de a fi executat

Într-o declarație finală, Rogers i-a mulțumit soției sale, care l-a vizitat mai devreme în cursul zilei la închisoare, conform jurnalelor de vizitatori.

De asemenea, el a spus oarecum criptic că "în viitorul apropiat, întrebările voastre vor primi răspuns”, fără a intra în detalii.

El i-a adresat ultimele cuvinte lui Donald Trump: “President Trump, keep making America great" ("Președinte Trump, continuați să faceți America măreață").

După acest mesaj aparent ironic, condamnatul la moarte a încheiat: "Sunt gata de plecare”.

Cine a fost "Casanova Killer"

Glen Rogers a fost suspectat de mai multe omucideri în Statele Unite, în afara celor două probate de procurori.

Bărbatul era cunoscut sub numele de „Ucigașul Casanova” pentru aspectul său plăcut și capacitatea de a fermeca femeile chiar înainte de a le ucide.

Autoritățile americane au conectat cinci victime "Casanova Killer". Patru dintre ele erau mame cu păr roșcat, în vârstă de peste 30 de ani. Trei dintre crime au avut loc într-o perioadă de doar șase zile.

La scurt timp după arestarea sa, Rogers a susținut că a ucis aproximativ 70 de persoane în total. Nu au existat dovezi care să susțină această afirmație șocantă.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri