1 din 3 | Bi Jiaqi, un influencer de culturism din China, răpus de exercițiile fizice
2 din 3 | Un culturist de 26 de ani a murit subit, în somn, după ce i s-a umflat capul "ca o chiflă umplută". "Exercițiile fizice sunt o sabie cu două tăișuri"
3 din 3 | Un culturist de 26 de ani a murit subit, în somn, după ce i s-a umflat capul "ca o chiflă umplută". "Exercițiile fizice sunt o sabie cu două tăișuri"
Un tânăr culturist din China a murit subit, în somn, la doar 26 de ani. Medicii cardiologi cred că antrenamentele extenuante ale tânărului au fost fatale pentru inima sa.
Bi Jiaqi, un influencer de culturism din China, a sfârșit în mod tragic la vârsta de doar 26 de ani după ce le-a povestit urmăritorilor săi de pe rețelele sociale că i se pare că "i s-a umflat capul ca o chiflă umplută (n.r.- baozi, o specialitate culinară chineză)”.
Prietenii lui Bi Jiaqi au relatat poliției că acesta nu părea să se simtă bine cu câteva zile înainte de moartea sa, dar au atribuit-o oboselii de la antrenament.
Avea "buze mov și ochi obosiți”, au spus apropiații sportivului, conform The Sun.
Bi Jiaqi, răpus de exercițiile fizice
Influencerul de culturism a murit subit în somn, la vârsta de 26 de ani. Bi Jiaqi era cunoscut printre urmăritorii săi online pentru antrenamentele fizice extenuante.
Cu doar câteva ore înainte de moartea sa, el a trimis o serie de mesaje către prieteni în care discuta despre planurile pentru următoarea sa competiție de culturism.
Fanaticul fitness-ului își cumpărase recent o casă nouă și promisese că va organiza o cină pentru prietenii săi când va veni momentul să se mute.
"Exercițiile fizice sunt o sabie cu două tăișuri- atât lipsa de activitate, cât și exercițiile fizice excesive sunt dăunătoare inimii. Antrenamentul excesiv pe termen lung poate duce la fibroză miocardică și hipertrofie miocardică, ceea ce poate crește riscul de moarte subită”, a explicat Zhang Yu, cardiolog la Spitalul Fuwai din Shenzhen.
Potrivit medicului, antrenamentul de fitness de înaltă intensitate, pe termen lung, poate pune o povară uriașă asupra sistemului cardiovascular.
"În special, metodele de deshidratare și reducere a grăsimilor utilizate în mod obișnuit de culturiști înainte de competiții pot îngroșa sângele, crescând considerabil riscul de tromboză.”
Mulți sportivi își reduc procentul de grăsime corporală la o singură cifră prin restricții extreme de apă și sare pentru a-și defini mușchii, dar acest lucru poate pune o presiune severă asupra inimii.
Prietenii sportivului au remaract, în timp ce sortau fotografii recente, că buzele sale păreau mov și avea ochii obosiți. De asemenea, ei au spus că vasele de sânge de la gâtul său erau umflate anormal.
Medicii cred că aceste simptome par să sugereze o deficiență de oxigen și probleme circulatorii, care pot duce la stop cardiac. Cu toate acestea, cauza exactă a morții sale nu a fost încă anunțată.
Următorii culturistului de pe Weibo au fost șocați de trecerea sa subită în neființă. Mulți au spus că îl consideră „invincibil”. Corpul său va fi supus unei autopsii pentru a stabili cauza exactă a morții.