VIDEO - Un elev a fost împușcat cu un pistol de tip airsoft de către un coleg

Incident grav la o școală din Timișoara. Un elev a fost împușcat de un alt coleg cu un pistol airsoft.

Cei doi elevi s-ar fi certat într-o pauză, iar unul dintre ei a scos pistolul și l-a împușcat pe colegul său. Incidentul a avut loc pe data de 14 octombrie.

Citește și: Scandal între elevi: Mai mulţi adolescenţi şi-au umilit şi bătut un coleg

„La data de 14 octombrie 2022, la o unitate școlară din Timișoara, în timpul pauzei de la ora 11:00, a avut loc o altercație între doi elevi, în vârstă de 15 și 16 ani, iar la un moment dat tânărul de 16 ani a scos de la brâu o armă tip airsoft, pe care a îndreptat-o către colegul său și a tras cu o bilă asupra sa”, a transmis IPJ Timiș.
Elevul agresor s-a ales cu un dosar penal și cu o amendă de 1.000

de lei.

Citește și: Un elev a leșinat și a fost dus cu salvarea la spital, după un conflict cu un coleg de liceu, în Timișoara

„A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 1.000

de lei conform Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor și ca măsură complementară a fost confiscată arma cu o cutie de bile și un tub de gaz”, mai transmite IPJ.

Elevul a spus că a cumpărat arma de pe internet. Autoritățile urmează să afle cu exactitate ce a dus la conflictul dintre cei doi.

Citește și: O elevă de 16 ani a fost agresată sexual de un preot profesor în timpul orelor de curs. A fost deschis un dosar penal

Cazurile de agresiune dintre elevi nu contenesc să apară. Zilele trecute, un alt elev a fost umilit și bătut de mai mulți colegi. Un conflict asemnător a avut loc tot într-o școală din Timișoara, la începutul acestei luni, când un elev a ajuns la spital cu salvarea. 


Autor

Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.

A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.

A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.

Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.

Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri