Un fost primar din Vaslui a murit de Revelion. Constantin Postolache avea 83 de ani și petrecea cu prietenii în noaptea în care s-a stins

Constantin Postolache s-a stins după ce a participat la petrecerea pe care o organizase împreună cu prietenul său.

Decesul a avut loc chiar în noaptea de Revelion, Fostul edil din comuna Roșiești începuse să se simtă rău în timp ce se afla la Predeal, așa că a decis să se retragă în camera sa în jurul orei 01:30. De dimineața, atunci când a fost căutat, a fost descoperit trupul neînsuflețit.

În momentul în care a fost găsit, primarul era deja decedat și nu se mai putea face nimic pentru el. Constantin Postolache avea 83 de ani și s-a aflat la conducerea localității Roșiești între anii 2004 și 2016.

Citește și: Laurențiu a murit în Franța, în urma unui accident de schi. Instructorul cu care era a fost reținut imediat

„Cu profundă tristețe și îndurerare am aflat vestea trecerii în neființă a fostului primar al comunei Roșiești, Costică Postolache.

În aceste momente de profundă durere transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate și celor care l-au cunoscut și apreciat”
, a fost mesajul primarului Pîrciu de la Viișoara.

Fostul primar Constantin Postolache a fost condus pe ultimul drum duminică, 4 ianuarie. Slujba a avut loc în localitatea sa natală, Idrici.

Citește și: Sfârșit crunt pentru o bătrână din Botoșani. Femeia de 86 de ani a pierit după ce anexa în care locuia a luat foc


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri