Tragedie la o fabrică cu specific de producție al țevilor metalice. Un muncitor a murit strivit de ele.
Angajatul unei societăți cu specific de producție țevi metalice se afla la padul de alimentare al unei mașini, moment în cate ar fi fost lovit de o țeavă, dezechilibrându-se și fiind prins între alte două.
Medicii sosiți la fața locului au constatat decesul
La fața locului au intervenit un echipaj de Ambulanță și unul SMURD, care au efectuat timp de mai multe minute manevre de resuscitare, dar au fost nevoiți să declare decesul.
"La data de 4 august a.c., ora 15:24, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că, la o societate comercială, cu specific producţie ţevi metalice, din municipiul Slatina, a avut loc un accident de muncă.
Citeste si: Șoferul care s-a urcat băut la volan și a lovit un biciclist a fost reținut
Polițiștii au deschis și un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culă și neluarea de măsuri de securitate la locul de muncă.
Autoritățile urmează să stabilească în ce condiții s-a produs cu exactitate accidentul.
Un bărbat din Capitală care făcea lucrări a murit în urma unui incendiu
Caz tragic în București. Un bărbat care executa lucrări, într-un canal tehnologic, a fost găsit mort după ce a fost surprins de un incendiu. Un alt bărbat a ajuns la spital după ce a făcut atac de panică.
Potrivit ISU București-Ilfov, un bărbat care făcea lucrări la rețeaua electrică, într-un canal tehnologic de pe strada Rosetti, a fost surprins în interior de producerea unui incendiu.
Citește si: Un bebeluș a murit de foame în casă, după ce mama sa a plecat să se întâlnească cu noul iubit
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.