O mamă care a ajuns la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean “Mavromati” din Botoșani a dezvăluit imagini terifiante cu gândacii din saloane.
Pacienții, în stare de șoc după ce au văzut cum se plimbă gândacii
O femeie a postat imagini cu gândacii care se plimbau prin saloane pe rețelele de socializare.
”În imagini se poate vedea cum merg gândaci prin saloane, mizeria rupt parcă dintr-un film de groază și dacă vă uitați mai bine se poate vedea și cum intră curentul pe la geam. Venim în spital să ne tratăm copii și iei alte boli și ne mai mirăm și de ce. Unde este Ministerul Sănătății? ”, a scris femeia.
Citește și: Cutremur în România, duminică la prânz. Unde a fost resimțit seismul
La scurt timp au apărut și comentariile.
”Normal că e mizerie și gândaci! Doamne care ar trebui să facă curat vin și dau cu mopul așa de formă și pleacă. Am stat 10 zile în spital, iar după ce plecau ele mă ridicam și mergeam să iau mopul și dădeam eu. Nici nu mai vorbim, aveam gândaci și în recipientul pentru săpun și pe lângă toate acestea nu mai vorbim că medicii cam lasă de dorit”,
a povestit cineva.”E bine, încă nu ai dat de șobolani. Acum opt ani când am fost internată cu fata, unul se plimba prin salon și o asistentă l-a văzut și a zis "Uite avem și un musafir nou”, a mai precizat o fostă pacientă.
Pe lângă problema gândacilor, nici condițiile din salon nu sunt unele bune. Tencuiala de pe pereți a început să se crape, deși unitatea medicală abia a fost renovată.
Citește și: Soția unui preot trece prin clipe cumplite. Totul a fost descoperit după ce femeia a leșinat
Duminică, Secţia de pediatrie a fost închisă astăzi pentru dezinsecţie, iar pacienţii mutaţi la ORL.
"Am luat legătura cu cei care e ocupă de dezinsecție, am discutat cu medicul de gardă. Am solicitat să fie mutați pacienții care se aflau în salonul respectiv, în altă zonă până la dezinsecția totală.