Un tânăr de 25 de ani, din Timișoara, s-a aruncat de la etajul 4 după o ceartă cu concubina. Ar fi fost beat
Incidentul șocant a avut loc în Timișoara. Tânărul de 25 de ani, care ar fi fost băut, s-a aruncat de la etajul 4 după o ceartă cu concubina.
Incidentul s-a petrecut la scurt timp după miezul nopții, pe pe strada Gheorghe Lazăr, din Timișoara.
Conform primelor informații, tânărul de 25 de ani s-a aruncat de la etajul 4 al unui imobil, după ce s-ar fi cercat cu concubina. Surse din anchetă informează că la momentul incidentului, tânărul s-ar fi aflat sub influența substanțelor alcoolice.
Victima a fost preluată de urgență de echipajele medicale și transportată la spital, pentru a primi îngrijiri medicale.
Ce au transmis autoritățile
"La data de 7 august a.c., în jurul orei 00:45, polițiștii Secției 4 Urbană au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr de 25 de ani s-ar fi aruncat de la etajul 4 al unui imobil situat pe strada Gheorghe Lazăr, din Timișoara.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, tânărul fiind transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii vătămare corporală din culpă", au transmis autoritățile.