VIDEO Paradisul hobbiților în Noua Zeelandă

De la terminarea filmărilor primei serii „Stăpânul Inelelor”, Hobbiton a fost deschis vizitatorilor și a fost îmbogățit cu noi construcții.

Fanii seriei „Stăpânul Inelelor” au acum ocazia să pășească într-un adevărat paradis turistic în Oasei Landă, unde platoul de filmare al faimoaselor pelicule este deschis publicului larg. Hobbiton, satul hobiților construit pe o suprafață de 5 hectare, le oferă vizitatorilor o experiență unică, în care magia filmelor prinde viață.

Citește și: „În fiecare dimineață așteaptă” Hachiko de România: povestea impresionantă a lui Paco, câinele care își așteaptă de 5 ani, în fața spitalului, stăpâna care a murit

Pe acest platou au fost ridicate 44 de case de hobbiți, care au fost admirate de milioane de fani pe marile ecrane. Locația este celebră pentru scenele memorabile în care Gandalf și Frodo au sosit pentru prima dată în Hobbiton, dar și pentru momentele în care tânărul Bilbo a pornit în aventura vieții sale, ținând în mână contractul lui Thorin.

De la terminarea filmărilor primei serii „Stăpânul Inelelor”, Hobbiton a fost deschis vizitatorilor și a fost îmbogățit cu noi construcții, menținându-se în cea mai bună formă datorită muncitorilor angajați de proprietarii fermei.
Aceștia au grijă ca împrejurimile să rămână impecabile, păstrând farmecul și autenticitatea locului.

Citește și: VIDEO „Am vrut să ducem un trai mai bun și am plecat peste hotare”. Când viața nu e despre a avea, ci despre a simți

Un aspect interesant al satului este poziția caselor, care reflectă statutul social al personajelor: cu cât o casă este situată mai sus pe deal, cu atât hobbitul care locuiește acolo este mai înstărit.

Unele dintre aceste locuințe pot fi vizitate și pe interior, oferind turiștilor ocazia să pătrundă în studiouri și să simtă atmosfera vieții hobbiților.

Turul complet al locației durează aproximativ două ore și jumătate, iar pentru a asigura o experiență plăcută, se recomandă rezervarea biletelor în avans. Prețul unui bilet este de 70 de dolari pentru adulți și 35 de dolari pentru copii.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri