Peste 150.000 de oameni din toate colțurile țării au venit să se roage la racla Sfintei Parascheva de la Iași, iar punctul maxim al pelerinajului va fi luni, 14 octombrie, când numărul așteptat de autoritățile bisericești depășește 300 de mii de credincioși.

Citește și: Ce este "blestemul" veșmintelor Sfintei Parascheva. Ce să nu faci pentru a nu atrage ghinionul

Școli închise în Iași de Sfânta Parascheva

Inspectoratul Școlar al Județului Iași a anunțat școlile din județ că ziua de 14 octombrie este zi nelucrătoare prevăzută în contractul colectiv de muncă încheiat cu sindicatele anul trecut.

„Ziua de 14 octombrie 2024 – ziua Sfintei Cuvioase Parascheva este zi liberă, conform art. 27, alin. (4) din Contractul colectiv de muncă nr. 2027/19.12.2023 semnat la Nivelul Grupului de Unități de Învățământ Preuniversitar din Județul Iași, înregistrat M.M.P.S. – D.D.S”, potrivit Inspectoratului Școlar al Județului Iași.

Câte școli sunt în județul Iași

Potrivit Inspectoratului Școlar Iași, rețeaua școlară din județ include 591 de unități de învățământ preuniversitar de stat, la care se adaugă 5 unități conexe.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Silviu Prigoană a fost înmormântat azi. Mesajul transmis de familia acestuia- antena3.ro

Citeste si: De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști- wowbiz.ro

Sfânta Parascheva ocroteşte cetatea Iaşilor de patru veacuri, iar sute de mii de pelerini vin la sărbătoarea închinată sfintei la 14 octombrie. Ei participă, la mitropolie, la slujbele oficiate în cinstea sfintei şi trăiesc bucuria de a fi pelerini la sărbătoarea ei.

De asemenea, procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, denumită generic Pelerinajul „Calea Sfinţilor”, adună anual la mijlocul lui octombrie mii de ieşeni şi credincioși din toată țara, precum şi monahi şi preoţi atât din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cât şi invitaţi din alte eparhii din ţară.

Procesiune uriașă în Iași

[Sursa foto: Ziarul lumina]

Școli închise și în Capitală, de Sfântul Dimitrie cel Nou

Și elevii din Capitală beneficiază de o zi liberă, prin lege, datorată unei sărbători religioase, care cade spre sfârșitul lunii octombrie.

În București este o zi liberă stabilită prin contractul colectiv local, este vorba despre ziua de 27 octombrie, când este sărbătoarea Sfântul Dimitrie Basarabov (cel Nou) – ocrotitorul Bucureștilor.

Din păcate, în 2024 sărbătoarea cade într-o zi de duminică.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si