Veste bună pentru șoferii care sunt prinși pe picior greșit. Cei care au ghinionul să rămână fără permis, și-ar putea suspenda polița RCA pe perioada în care sunt doar pietoni.
Larisa Rațiu, reporter Kanal D, ne aduce mai multe informații:
Legea RCA vine cu noi modificări importante pentru șoferi
„Vorbim despre noua lege RCA, aflată în momentul de față în stadiul de proiect, dar care ar putea să intre în vigoare încă din luna ianuarie a anului viitor.
Printre modificările propuse, sunt și câteva importante pentru șoferi.
În perioada în care avem RCA-ul suspendat trebuie să ținem mașina fie acasă, fie în parcări special amenajate.
Iar o altă modificare extrem de importantă se referă la faptul că polițiștii vor putea să verifice mașinile dacă au RCA valabil, chiar dacă acestea sunt parcate. Asta înseamnă că deși nu scoatem mașina pe șosele, tot vom putea fi amendați dacă o avem pe drumurile publice.
Toate aceste modificări sunt acum pe masa Ministerului de Finanțe.” transmite Larisa Rațiu, reporter Kanal D .