Are un secol de viață, dar este la fel de în putere precum nepoții. Este povestea unei femei din Maramureș care, deși a împlinit venerabilă vârstă de 100 de ani, a ajuns la medic o singură dată în viață. Femeia spune că traiul simplu de la țară și mâncarea tradițională sunt secretele vieții sănătoase.
La 100 de ani bunica Ioana locuiește în Poienile Izei, județul Maramureș. Pentru a ajunge la casa ei, femeia urcă un deal pe care chiar și tinerii îl parcurg cu greu. De altfel, bunica se mândrește că este încă în putere. Care este secretul?
La 100 de ani, bunica Ioana este încă în putere
Femeia nu a avut o viață ușoară. A trecut de-a lungul anilor prin război și foamete, însă a trecut cu bine peste toate.
Bunica Ioana este văduvă de 40 de ani iar tot de atunci locuiește singură.
Pe lângă casă bunica ioana are și o grădină pe care o îngrijește. Chiar dacă a împlinit 100 de ani, femeia nu se lasă de muncă.
„Mi-am pus fasole, mi-am pus usturoi, dincolo mi-am pus niște ceapă”.
Iar pentru tinerii care vor să ajungă la aceeași vârstă veritabilă femeia are și un sfat:
„Să se roage la Dumnezeu și să fie buni și cuminți și să nu facă rău, să facă numai bine!”.
Bunica are alături o familie numeroasă care se mândrește cu ea și îi respectă decizia de a rămâne în casa în care și-a petrecut toată viața.
„Ea acolo se roagă la Dumnezeu, e în liniște, în aer curat. E în rai! E fericită, copiii-s buni, așezați la casa lor”.
Bunica Ioana a împlinit 100 de ani la începutul lunii august. Cu ocazia centenarului, femeia a fost felicitată de autoritățile locale care i-au înmânat o diplomă aniversară.