VIDEO Supraviețuire miraculoasă în Craiova! Un tânăr s-a salvat în ultima clipă, după ce parașuta principală nu i s-a deschis
A supraviețuit ca prin minune, după un salt cu parașuta aproape eșuat.
Un tânăr a scăpat de moarte ca printr-o minune, după ce a sărit cu parașuta, dar nu i s-a deschis. Incidentul de groază a avut loc pe aerodromul de lângă Craiova, acolo unde parașuta principala a tânărului nu s-a deschis în aer, iar saltul a fost unul în gol.
Tânărul a scăpat cu viață
Imaginile de groază au fost surprinse de șoferii din zonă, care au fost martorii unui salt de groază. Din fericire, însă, paraşutistul, care se și afla la primul său salt după câteva cursuri făcute la aeroclubul local, a încercat cu disperare să rezolve situația și în cele din urmă a și reușit.
În timp ce colegii săi săreau din avion în mod normal, fiind în timpul unei sesiuni de instruire, el a avut probleme la aparatul principal de zbor, astfel că, în timp ce pierdea rapid altitudine, elevul a
După momentele tensionante, privite cu groază de toți cei aflați în acel loc și trăite la intensitate maximă și parașutist, tânărul poate spune că trăiește datorită unei minuni și a manevrelor făcute pentru a reuși să deschidă a doua parașută.
Citește și: Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Celebrul parașutist avea 56 de ani
Acum cazul a ajuns în atenția oamenilor legii, care au deschis o anchetă pentru a afla toate circumstanțele în care s-a produs zborul de groază și cine se face vinovat, fiind luate în considerare și constatările specialiștilor din domeniu.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.