VIDEO Accident îngrozitor cu 3 maşini în Braşov: un bărbat a murit și trei persoane au fost rănite. Cum s-a produs tragedia

Un bărbat a murit, trei persoane rănite în urma unui accident în lanț pe DN13 între Brașov și Feldioara.

Un grav accident s-a produs joi pe Drumul Național 13, între localitățile Brașov și Feldioara. Trei autovehicule au fost implicate, două camioane de transport marfă și un autoturism, iar bilanțul este unul tragic. Un bărbat de 65 de ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite.

Accident îngrozitor cu 3 maşini în Braşov

Accidentul s-a produs pe un carosabil umed, în condiții de vizibilitate redusă. Primele cercetări arată că șoferii nu ar fi adaptat viteza la condițiile meteo, iar mașina a intrat în coliziune cu cele două camioane care circulau pe aceeași direcție. În urma impactului devastator, două persoane au fost grav rănite. Una dintre acestea, un bărbat în vârstă de 65 de ani, nu a mai putut fi salvat în ciuda intervenției echipajelor medicale de urgență. Medicii au constatat decesul la fața locului.

Alte două persoane au suferit răni ușoare și au refuzat transportul la spital. O a treia victimă a fost preluată de ambulanță și transportată la spital, unde a rămas internată. Medicii au precizat că starea sa este stabilă.

Citește și: Andreea, o tânără de 30 de ani a murit într-un accident cumplit de ATV: „Am pierdut o parte din viața mea”

Cum s-a produs tragedia

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri, ambulanțe SMURD și polițiști rutieri. Traficul a fost restricționat. Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat că circulația s-a desfășurat îngreunat pe toată durata cercetărilor, fiind deviată temporar printr-o parcare din apropiere. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Ancheta urmează să stabilească exact modul în care s-a produs tragedia, dar primele informații indică faptul că starea drumului și lipsa adaptării vitezei au fost principalele cauze ale accidentului.

DN 13 este un drum intens circulat și considerat unul dintre cele mai periculoase din zona Brașovului, din cauză că în ultimii ani au avut loc numeroase accidente grave.

Citește și: Lacrimi și durere la priveghiul Amaliei. Tânăra de 21 de ani s-a stins în urma tragediei din Suceava, în care și-a pierdut sora și mama: „Nu înțelegem de ce a trebuit să plece atât de devreme”


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri