E alertă pe Dunăre, în județul Dolj, acolo unde 2 bărci pescărești au fost lovite de o barjă. Martorii care au sunat la 112 spun că 2 persoane au dispărut în apele Dunării. Zona este survolată de un elicopter iar scafandrii din 2 județe au fost trimiși de urgență!
Din primele informații, trei bărbați se aflau la pescuit de scrumbie, în două bărci- unul într-o barcă, doi în altă barcă.
La un moment dat, o barjă ar fi semnalizat că se apropie de ei, dar ambarcațiunile nu s-au dat la o parte. Un bărbat de circa 60 de ani a fost agățat de barjă. A spus că nu este rănit și a cerut să se întoarcă la barcă, să ia ceva ce a uitat acolo. În acel moment, a fugit. Nici el, nici barca nu sunt de găsit.
Totodată, nici ceilalți doi prieteni ai săi nu sunt de găsit. În schimb, ambarcațiunea în care aceștia se aflau a fost găsită la mal și nu pare să fi fost scufundată.
În acest moment, scafandrii îi caută pe cei doi dispăruți. Și polițiști fac verificări pentru identificarea fugarului de 60 de ani. Un elicopter survolează zona.
Din păcate, vorbim din nou de problema scafandrilor. 3 au fost trimiși de la ISU Dolj iar un alt salvator vine de la ISU Olt, pentru că la intervențiile de acest fel e nevoie de 4 scafandri. O situație similară s-a petrecut luna trecută, când un microbuz a căzut în Dunăre.
În Mehedinți nu erau suficienți scafandri, așa că s-a apelat la alte județe din zonă.
Momentan, atât de aici!, a transmis Teo Argint.