Se apropie Ziua Îndrăgostiților, iar mulți aleg să celebreze iubirea într-un mod special, prin cadouri, experiențe inedite sau mesaje transmise prin deserturi spectaculoase.
Am discutat cu Ciprian Dragomir, antreprenor în domeniul cofetăriei, despre colecția specială de Valentine’s Day și tendințele în materie de deserturi pentru această sărbătoare.
Ciprian Dragomir ne-a explicat că oferta este împărțită în două categorii principale. Prima este destinată persoanelor aflate la începutul relației, care preferă deserturi jucăușe, precum monoporțiile în formă de inimă, menite să surprindă plăcut persoana iubită. A doua categorie este pentru cuplurile care au trecut de prima etapă și doresc torturi care să le amintească de momente speciale, cum ar fi prima întâlnire sau nunta.
În colecția de Valentine’s Day predomină formele romantice: inimi, trandafiri și petale, realizate atât în monoporții, cât și în torturi decorate cu cremă și fundițe. Un exemplu este tortul cu petale de trandafiri, care ascunde un delicios amestec de ciocolată cu zmeură sau căpșuni, o combinație sigură și apreciată de toți iubitorii de dulciuri.
Citește și: VIDEO Machiaj romantic pentru Ziua Îndrăgostiților. Ce recomandă specialiștii
Domnii aleg de cele mai multe ori deserturi clasice și sigure, precum ciocolata, tiramisu sau deserturi fructate, pentru a nu da greș în alegerea cadoului. Doamnele, la rândul lor, preferă aceleași sortimente, iar bărbații se conformează acestor gusturi. Un desert popular este tiramisu decorat cu inimioare din blat red velvet, o alegere în tendințe pentru această perioadă.
Pentru cei care evită zahărul, cofetăriile oferă alternative variate: ciocolată și torturi fără zahăr, precum și deserturi fructate.
Astfel, aproape orice desert poate fi adaptat pentru a satisface nevoile și preferințele tuturor clienților.Citește și: Valentine’s Day vs. Dragobete: Când sărbătorim iubirea în 2026?
Ciocolata rămâne desertul cel mai versatil și cu care nu se greșește niciodată. De la torturi cu ciocolată și căpșuni, la ciocolată în diverse sortimente și tiramisu, aceasta este alegerea preferată a multor clienți.
Pe lângă deserturile clasice, cofetăriile oferă și produse mai puțin obișnuite, cum ar fi cozonacul cu inserție de trandafir, foarte apreciat în această perioadă. De asemenea, tortul diplomat, un desert ușor, aerat și fructat, încă se bucură de popularitate, mai ales în rândul persoanelor mai în vârstă și pentru petrecerile copiilor.