Dacă în anii anteriori cele mai căutate produse erau electrocasnicele și electronicele, anul acesta topul este dominat de produsele cosmetice și cele alimentare.
Black Friday 2025 a început în forță încă din primele ore ale dimineții, iar pasionații de cumpărături au dat startul unei zile pline de reduceri și oferte speciale.
Până în acest moment, s-au depășit deja 2 milioane de produse vândute, toate la preț redus, iar valoarea totală a comenzilor a ajuns la aproape 700 de milioane de lei.
Bugetul mediu alocat de români pentru cumpărături în această zi este de aproximativ 1.400 de lei, o sumă ușor mai mică față de anul trecut, când media per comandă era cu circa 100 de lei mai mare. Totuși, ziua este departe de a se încheia, iar aceste valori se pot modifica pe parcursul orelor următoare.
Un aspect interesant al acestei ediții este schimbarea preferințelor consumatorilor. Dacă în anii anteriori cele mai căutate produse erau electrocasnicele și electronicele, anul acesta topul este dominat de produsele cosmetice și cele alimentare.
Citește și: VIDEO Black Friday vine cu oferte la facturi. Comercianții au pregătit promoții și tombole pentru români
De asemenea, oferta de Black Friday s-a diversificat semnificativ.
Printre reducerile surprinzătoare se numără biletele la festivaluri de muzică electronică și abonamentele la energie electrică, oferite la prețul simbolic de 1 leu pe kWh.