VIDEO | Bolnavi de frică, în vremea coronavirusului

Teama de ce va fi este atât de mare încât ne face să mimăm - fără să vrem - boala, iar dovada vine după 48 de ore de când am aflat că avem în țară virusul din China. Orice durere - cât de mică și banalul strănut au devenit simptome care aduc frica de moarte printre mii de români care sună, în disperare, la 112 și la TELVERDE. "E în sângele nostru să exagerăm ", spun sociologii. Degeaba, însă! Printre anxioși, starea de neliniște și-a făcut loc înaintea oricărui semn de boală.

D.S., vineri 28 februarie 2020 , 19:38

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Chiar dacă autoritățile medicale au confirmat doar trei cazuri, după atâtea testări, în conștiința colectivă*, a încolțit gândul epidemiei și teama că ar putea avea noul virus, fără să știe, duce la un comportament straniu: în 48 de ore de când autoritățile medicale au făcut anunțul că și România este pe harta țărilor atinse de COVID-19, mii de români ar fi jurat că au simptome!

Tusea care altădată nu ar fi îngrijorat a trimis mulți români la camerele de gardă ale spitalelor, iar pe alții i-a făcut să sune la numărul unic de urgență. Numai în ultimele 24 de ore, peste 4 000 de români au sunat - speriați de coronavirus - la 112 și la TELVERDE însă - dintre aceștia - foarte puțini aveau semne de boală. Beatrice Sîrbu s-a hotărât să meargă la Institutul Matei Balș din Capitală, deși se simțea bine:

BEATRICE SÎRBU:Cam jumătate dintre cei care erau acolo (n.r. în așteptare, la spital) prezentau niște simptome, unele mai serioase, altele mai puțin serioase + Toată lumea era extrem de speriată, extrem de stresată, panicată. Toată lumea încerca să sune pe cineva, era o doamnă foarte agitată care începuse chiar să amenințe.

Încă afectată, povestește că s-a întors în țară după un city-break petrecut, alături de iubit, în Veneția, oraș unde - deocamdată - a fost identificat un singur infectat cu noul virus. La scurt timp, el a început să se simtă rău. La gândul că poate amândoi sunt bolnavi, au vrut să fie testați, la fel ca mulți alții care cer ajutorul medicilor. 

BEATRICE SÎRBU: Ultima doamna asistentă, care a venit și care mi-a spus că rezultatul este negativ, dar nici nu mai știu ce să cred, chiar mă trăgea la răspundere, că de ce am luat decizia de a veni la spital. "Păi cum, doamnă, pentru siguranța mea și a celor din jur. Să văd că acel test este negativ și că pot să stau liniștită!".

Citeste si: Primul român cu coronavirus, ”tratat” cu ciorbă la Matei Balș

Bolnavi de frică, în vremea coronavirusului

Panica celor care vin din zone cu focar este mai ușor de justificat decât a altora pentru că virusul poate acționa pe-ascuns, fără simptome. În aceste cazuri, cu cât este descoperit mai devreme, cu atât mai mari sunt șansele de vindecare rapidă. Alteori, când cei infectați au un sistem imunitar zdravăn, pneumonia din China nici nu se manifestă. E o ruletă, par să ne transmită autoritățile medicale, care sunt conștiente că dacă, într-adevăr, virusul se ia de pe suprafețe, probabilitatea de infectare este uriașă:

BEATRICE MAHLER, manager al Institutului de Pneumologie Marius Nasta: În momentul în care virusul pătrunde în sânge, el se multiplică foarte rapid, produce o reacție inflamatorie foarte intensă. Din informațiile care sunt acum la dispozitie pe site-urile internaționale și stiu că lucrurile vor evolua, se pare ca virusul afectează celulele sistemului imunitar. Și afectarea acestor celule face ca imunitatea să fie limitată și să se vorbească despre reinfectare după un episod de boală.

Citeste si: Italianul care a fost în România, testat negativ de coronavirus

Informații despre pneumonia din China apar în fiecare zi pentru că specialiștii din toată lumea încă o studiază. Până vom avea un vaccin care să ne păzească de ea, un lucru e cert: să fim pozitivi nu ne îmbolnăvește!

GELU DUMINICĂ - sociolog - De foarte multe ori când ne doare ceva, ne gândim că avem cancer, nu ne gândim că avem doar o contractură intercostală. E uman, iar într-o societate cu un nivel destul de scăzut de educaţie, așa cum este în România, astfel de lucruri sunt cât se poate de normale.

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar putea interesa si