VIDEO: Bugetarii amenință că blochează țara, după ce sporurile care le dublau salariile le-au fost tăiate
1 din 2 | VIDEO Bugetarii amenință că blochează țara, după ce sporurile care le dublau salariile le-au fost tăiate
2 din 2 | Bugetarii amenință că blochează țara
Premierul Ilie Bolojan nu se lasă intimidat și e gata să taie și alte sporuri.
”Aproape zece mii de lei în mână, acesta e salariul mediu net cu sporuri cu tot de la Ministerul Finanțelor, acolo unde mulți angajați păstoresc o evaziune fiscală record, pe care nu sunt capabili să o stârpească. Asta în condițiile în care salariul mediu net la privat este la jumătate. Totuși bugetarii nu vor să strângă cureaua și amenință că blochează țara cu proteste.
Angajații ministerului de Finanțe l-au înfruntat pe Ministrul Alexandru Nazare revoltați că le-a fost redus drastic sporul de condiții vătămătoare la cel mult trei sute de lei brut și speriați că vor urma alte tăieri. Se vorbește despre diferențele de salariu în stat și privat, de pildă în martie două mii douăzeci și cinci era de șapte virgulă unu la sută, adică bugetarii au salarii medii nete de șase mii de lei fără sporuri, iar la privat de cinci mii
Adevărul e că lefurile celor cu funcții de conducere sfidează orice austeritate de pe lume. Să luăm numai cazul celui care se certa ieri cu angajații de la finanțe.
Îl cheamă Mihai Diaconu, e secretar de stat în Guvern din partea social democraților și venitul lui lunar depășește patruzeci de mii de lei, iar banii vin din mai multe părți, printre altele e și membru în consiliul de administrație al Eximbank.Liderii de sindicat amenință cu greve, ba chiar spun că ar putea bloca plata salariilor și a pensiilor că tot e început de lună. La ora actuală s-ar putea ajunge la un blocaj general în România deoarece s-ar putea să nu mai lucreze nimeni.
Și grefierii de la instanțe au protestat dar și angajații de la Ministerul Fondurilor Europene. Aici Guvernul vrea să modifice sporul de cincizeci la sută din salariu. Va fi modificat astfel încât să varieze de la cinci la cincizeci la sută, dar să țină cont de valoarea proiectului și de progrese, nu doar decât timp se lucrează la el. Cert e că există instituții în care sporurile dublează efectiv salariul de bază, cum e și în cazul angajaților de la ANAF.