Un fost boxer, prea drogat ca să se mai teamă de ceva, a pus la pământ un polițist dintr-o singură lovitură de pumn. Scenele sălbatice s-au derulat în Sectorul 4 al Capitalei, iar agentul devenit victimă încercase să-l convingă pe individ să înceteze să mai vandalizeze mașinile parcate.
În cele din urmă, au fost chemate întăriri, iar bătăușul a fost încătușat și dus la un spital de toxicomani. Individul dezlănțuit, care l-a făcut knock-out pe polițistul secție 26, e un fost boxer. Parcă a turbat când agenții s-au apropiat de el ca să-i potolească pornirile nebunești. Vineri seară, făcea scandal și lovea mașinile parcate pe o stradă din Sectorul 4, iar oamenii din zonă au sunat la 112.
Citeste si: Polițist din sectorul 4, făcut K.O. de un recidivist sub influența alcoolului (VIDEO)
Agentul s-a prăbușit la pământ- iar agresorul a fost imediat imobilizat de ceilalți polițiști. Tânărul de 25 de ani a fost încătușat și dus la Spitalul Obregia pentru că polițiștii îl știau ca fiind consumator de stupefiante.
Așadar, trecutul fostului sportiv e unul care nu-i face deloc cinste. În 2015 a avut alt dosar penal după ce a atacat cu sălbăticie un bărbat.
Citeste si: VIDEO| Tată-monstru și-a torturat cei nouă copii
Agenții Secției 26 au parte de astfel de misiuni infernale tot mai des. La câteva străzi distanță de locul în care polițiștul a fost lovit cu brutalitate, 4 indivizi au început duminică seară să facă scandal. S-au amenințat cu moartea, iar vecinii, deranjați de zgomot au dat alerta, iar apoi s-a pornit un veritabil tărăboi în stradă.
Cei patru viteji au fost duși la secție, dar luni dimineață s-au trezit în libertate.
Citeste si: Bătrâna din Crețeni, torturată de propria fiică zile la rând a murit! Cine a făcut anunțul trist