Retailerii explică această situație prin lipsa personalului suficient pentru sortarea și controlul calității produselor.
Tot mai mulți români se plâng că mersul la supermarket, mai ales seara, a devenit o adevărată bătaie de joc. Clienții găsesc la raft produse aproape stricate sau chiar desfăcute pe jumătate, iar calitatea acestora lasă mult de dorit. Spre deosebire de alte țări, unde resturile alimentare sunt vândute la jumătate de preț, în România consumatorii plătesc preț întreg pentru produse care adesea sunt deja alterate.
Citește și: VIDEO „De asta e și prețul mai convenabil, probabil”. Cartofii au preț diferit în funcție de oraș
Produse alterate și lipsa reducerilor
În multe supermarketuri, în special spre seară, fructele și legumele proaspete sunt înlocuite cu produse deja alterate. Clienții semnalează prezența unor legume precum gogoșari, cartofi, morcovi sau castraveți care au mucegai sau sunt de calitate inferioară, dar care sunt vândute la prețuri de calitate întâi.
Cauzele situației: personal insuficient și lipsa sortării
Retailerii explică această situație prin lipsa personalului suficient pentru sortarea și controlul calității produselor. O persoană care ar trebui să verifice și să elimine produsele mucegăite sau alterate la fiecare una-două ore ajunge să facă acest lucru doar o dată sau de două ori pe zi, ceea ce duce la expunerea la vânzare a unor produse necorespunzătoare.
Citește și: VIDEO Prețurile alimentelor de bază ar putea să nu mai fie plafonate. Ce produse se află pe listă
Impactul asupra consumatorilor și mediului
Această lipsă de control nu doar că nemulțumește clienții, dar contribuie și la risipa alimentară. Produsele care ar putea fi vândute la preț redus sau donate ajung să fie aruncate, generând un impact negativ asupra mediului.
Trecut-au trei ani. Trei ani de când am învățat tainele meseriei de reporter. Trei de ani de când am inteles ca pot fi o voce pentru cei care uneori nu se pot face auziți. Mi-am permis luxul sa și greșesc, caci doar asta îmi da ocazia sa fiu cea mai buna varianta a mea in postura de jurnalist de televiziune.
Acum nu-mi mai e teama sa ocolesc subiecte, doar pentru că ar putea să iasă prost sau doar pentru că trebuie să muncesc ceva mai mult. Am inteles ca fără dragoste de meserie nu ai cum sa reusesti și mi-am dat voie sa iubesc sa fiu reporter intr-atât de mult încât seara, când ajung acasă după o zi plină, sa ma uit la materialele mele și sa-mi dau seama ca toată osteneala a meritat.