Trupul unui nou-născut a fost găsit fără suflare, învelit într-un sac, la groapa de gunoi din Cluj. Angajaţii care lucrau la sortarea gunoaielor au făcut descoperirea șocantă şi au anunţat Poliţia.
„Oamenii legii încearcă acum să dea de mama băiatului și au cerut sprijin populației. Mai multe despre subiect știe colega mea, Silvia Cseh, însă, vă avertizez că sunt informații cu un puternic impact emoțional!”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.
Trupul unui bebeluș, descoperit la gunoi
„Anchetatorii au o misiune extrem de dificilă și fac cercetări pe toate căile posibile pentru a găsi mama bebelușului. La noua rampă de la Pata Rât sunt aduse zilnic tone de deșeuri din întreg județul și este foarte greu de stabilit din ce loc a fost adus gunoiul în care s-ar fi aflat și trupul micuțului. De aceea polițiștii îi roagă pe oamenii care ar putea avea informații despre acest caz sau despre mama care și-a abandonat pruncul să vină în sprijinul anchetei. Se pare că bebelușul s-a născut la termen în urmă cu aproximativ patru-cinci zile.
„Sunt absolventă a facultății Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.
Mi-am început cariera de jurnalist în urmă cu 14 ani la o televiziune locală, apoi am fost corespondentul mai multor posturi naționale. La început am lucrat în domeniul divertismentului, prezentam emisiuni și după ce am devenit prezentator de știri mi-am dorit să experimentez și viața de reporter. Odată ce am ieșit pe teren mi-am dat seama că mă regăsesc mai mult în acest rol și viața de corespondent mi se potrivește perfect.
Din cei 14 ani de televiziune, 7 i-am petrecut în familia Kanal D”.