VIDEO Dezordinea lui Trump aduce recesiunea

Donald Trump nu e de acord cu propunerea europenilor de tarife zero la zero pentru automobile și bunuri industriale. El cere Bruxelles-ului să cumpere energie în valoare de 350 de miliarde de dolari pentru a avea parte de o reducere a tarifelor vamale.

Între timp, europenii stabilesc un răspuns pe măsură pentru politicile lui Trump. Între zece și douăzeci și cinci la sută, va fi replica Uniunii Europene pentru deciziile comerciale ale Washington-ului care au șters trilioane de dolari de pe bursele lumii în decurs de câteva zile.

Cu toate acestea, Donald Trump nu vrea să dea înapoi. Conform spuselor lui, America are un deficit comercial cu Uniunea Europeană de trei sute cincizeci de miliarde de dolari. Ca să echilibreze balanța, Trump a găsit soluția. 

Europa pregătește răspunsul pentru tarifele lui Trump

Mâine europenii vor decide cum vor răspunde tarifelor de douăzeci și cinci la sută impuse de SUA importurilor din Uniunea Europeană.

Sunt variante de taxare a mărfurilor americane cu valori între zece și douăzeci și cinci la sută. Același lucru l-a făcut China, care a anunțat taxe de 34 de procente produselor americane ca replică la tarifele impuse de Washington.

Războiul comercial poate lua proporții- Trump le-a dat ultimatum chinezilor până la ora 24.00 pentru a retrage decizia, în caz contrar va majora tarifele cu 50%.

Turbulențe pe burse

Dar aceste decizii luate peste noapte nu fac altceva decât să aducă îngrijorare pe burse, care parcă au depășit șocul inițial în urma căruia au dispărut trilioane de dolari din averea lumii.

Dar efectele se vor vedea și de acum încolo. România este unul dintre statele care vor suferi din cauza acestor măsuri ale lui Donald Trump.

"Companiile noastre, peste douăzeci și cinci la sută din ceea ce produce economia românească care merge spre export, se duce în zona de automotive și inevitabil vom fi afectați", a declarat președintele interimar Ilie Bolojan.

Citește și: VIDEO "Ne confruntăm cu vremuri dificile". Președintele interimar, Ilie Bolojan, anunț important în criza tarifelor declanșată de Donald Trump

Specialiștii cred că în acest moment suntem la o răscruce.

"Posibil să ajungem la o recesiune de ordin global, nu doar într-o anumită parte a lumii"

Războiul comercial declanșat de Trump a adus deja la situații complicate. În porturile americane staționează acum zeci de nave încărcate cu mașini fabricate în Europa, în așteptarea unor soluții rapide a conflictului.

Între timp, China amenință din nou Washington-ul să renunțe la război pentru că nimeni nu va avea de câștigat.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri