EXCLUSIV. Dezvăluiri de groază din „Casa Diavolului” din Giurgiu. Mărturia tulburătoarea a copilei violate

„Râdea malefic și n-a dat dovadă de pic de milă”, spune biata copilă de 16 ani, care ar fi fost torturată și violată cu sadism în timpul ritualului satanist care a șocat opinia publică. Fata și-a învins teama și a vorbit în exclusivitate cu reporterii Știrilor Kanal D despre calvarul trăit și despre coșmarul în care trăiește de trei luni încoace. Acum e gravidă în luna a treia și, de parcă nu ar fi destul chinul, cei de la Protecția Copilului i-ar fi cerut să scape de prunc, în loc să o consilieze.

D.S., vineri 08 noiembrie 2019 , 18:23

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Prizonieră încă sub imperiul fricii - copila de 16 ani din Giurgiu - care ar fi fost prada violului - pus în scenă după un ritual satanic a prins putere să vorbească pentru prima oară despre iadul trăit în acea noapte de iulie. Atunci - ademenită de Lucifer în castelul-ruină al ororilor - ar fi ajuns să fie drogată și apoi agresată sexual cu un sadism diabolic.

Plecase împreună cu niște colegi de liceu, iar pe individul care ar fi agresat-o spune că atunci l-ar fi văzut prima oară și nu știa că sub chipul de om se ascunde un demon. Avea să-și dea seama la scurtă vreme.

Victima: Tănase a aprins lumânări foarte multe în ambele camere, a desenat o stea, a avut o cruce acolo. Și pe vărul său l-a înțepat cu ciobul în mână și apoi... Am ascultat și muzică, după părerea mea satanistă. Și mi-a spus Tănase să mă uit în sus, să dau capul pe spate ca să nu văd ce mi se întâmplă.

Reporter> „Și când te-au rănit în palmă, ce ți-a spus?

Victima> Râdea, pur și simplu. Râdeau toți de mine, dar nu râdeau normal, ci râdeau malefic.

Reporter: Și când i-ai spus că ți-e teamă, tu ai încercat să-ți tragi mâna...

Victima: Da. E adevărat. Dar mi-a ținut-o cu forța Tănase. Cu toată forța lui. Efectiv nu mai știam de mine. M-am uitat într-un colț. M-am uitat așa, în gol, și pur și simplu știu că am adormit. Eu nu am fost conștientă când s-au făcut acele filmări, acele acte sexuale”.

Citeste si: VIDEO | "Lucifer" din Giurgiu ar fi violat mai multe fete din oraș! Detalii teribile din cazul care a cutremurat România: "S-a inspirat din biblia satanică"

Și-ar fi dat seama abia dimineață că ceva groaznic s-a petrecut. S-a trezit pe salteaua carbonizată, dezbrăcată și cu dureri cumplite.

Victima: M-am trezit cu cioburile în mână, dezbrăcată complet. Îmi era frig, a intrat frigul în oasele mele și eram speriată. Am fugit repede acasă pe jos!

Dezvăluiri de groază din „Casa Diavolului” din Giurgiu

Fata a fost audiată astăzi de procurorii DIICOT, cărora le-a povestit tot ce ne-a spus și nouă. A fost interogată și minora care a filmat scenele explicite și se amuza în vreme ce prietena ei era torturată. Are doar 14 ani și se pare că atât ea, cât și celălalt adolescent martor la orori sunt extrem de revoltați că victima a dezvăluit totul.

Chinul victimei ar fi continuat în centrul Direcției de Protecție a Copilului. Cu toate că știa tot orașul de filmul explicit cu minora, inspectorii n-au auzit nimic până acum, când copila a făcut plângere. Ea spune că ar fi smuls-o cu forța din sânul familiei și ar fi internat-o în centru până astăzi, când tatăl a scos-o pe semnătură.

Victima: M-au luat așa, în pijamale și, într-un fel sau altul, m-au obligat să scriu o declarație în centru. Să spun că sunt de acord să rămân în centru până când se rezolvă lucrurile.
Iar gravele acuzații merg mai departe și sunt tot mai înfiorătoare. Fata e gravidă în luna a treia - iar inspectorii DGASPC i-ar fi cerut insistent să scape de pruncul pe care îl poartă în pântece.

Victima: Mi-au spus să fac avort. De nenumărate ori mi-au spus că ar fi mai bine să nu păstrez copilul pentru că sunt tânără și că voi avea timp până la 30 de ani. Tremuram. Îmi era frică de ele. Am vrut să plec de acolo, am vrut să scap, dar m-au ținut. M-au ținut de mâini.

Citeste si: Sora lui „Lucifer", cel care a chinuit-o pe eleva de 16 de ani din Giurgiu în ritualul satanic, primele declarații

Psihologul criminalist Tudorel Butoi spune că în spatele dramei se mai ascunde un adevăr îngrijorător. Cum e Casa tineretului din Giurgiu, în toată țara există o groază de clădiri în paragină care nu au pază și unde se petrec tot felul de orori fără ca cineva să ia măsuri.

Pe de altă parte - ies la iveală detalii șocante despre cel poreclit Lucifer - care acum e arestat preventiv. În trecut, el ar fi consumat droguri și ar fi fost internat și într-un spital de psihiatrie, unde i s-ar fi prescris un tratament. E neclar dacă s-a ținut de el sau nu.

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:
Te-ar putea interesa si