VIDEO Diana Șoșoacă a refuzat expertiza psihiatrică. În aceeași zi, a fost audiat și mercenarul Horațiu Potra

Eurodeputata Diana Șoșoacă a refuzat astăzi să fie supusă unei expertize psihiatrice solicitate de Parchetul General, în cadrul anchetei în care este acuzată de 11 infracțiuni, printre care propaganda legionară, antisemitism, negarea Holocaustului și lipsire de libertate.

Procurorii doreau să stabilească dacă Șoșoacă avea discernământ în momentul comiterii faptelor. La sosirea la Parchet, Șoșoacă a fost întâmpinată ca un adevărat megastar de zeci de susținători și colegi de partid, care au scandat și au suflat în vuvuzele pentru a-și arăta solidaritatea.

Europarlamentarul a ținut un discurs în mijlocul mulțimii, criticând instituțiile și sistemul, pe care le-a comparat cu „instituții sovietice”.

Diana Șoșoacă: S-a revenit la tot ceea ce înseamnă instituțiile sovietice.

În timpul discuțiilor cu procurorii, susținătorii nu au contenit să-și manifeste sprijinul, unii aducând chiar și propriile instrumente pentru a amplifica zgomotul.

Printre cei remarcați s-a numărat și un bărbat autointitulat purtător de cuvânt al partidului SOS România, condus de Șoșoacă, care a declarat că este președinte în comuna Crevedia și că o cunoaște foarte bine pe europarlamentară.

Susținătorii sunt convinși că Diana Șoșoacă nu are probleme psihice, respingând ideea unei expertize psihiatrice.

„Dacă Diana are probleme psihiatrice, atunci toți cei de aici suntem nebuni”, a afirmat unul dintre ei, exprimându-și astfel solidaritatea față de politiciană.

Chiar și fără expertiza psihiatrică, ancheta poate continua, iar dacă dosarul va fi trimis în judecată, Diana Șoșoacă poate fi condamnată doar în cazul în care Parlamentul European îi ridică imunitatea, procedură pentru care a fost audiată recent.

Coincidență sau nu, în timp ce Șoșoacă era audiată la Parchet, a fost adus și Horatiu Potra, acuzat de acțiuni împotriva ordinii constituționale, ceea ce adaugă un plus de tensiune în contextul anchetei.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri