VIDEO El este singurul supraviețuitor din avionul Air India, cu 242 de oameni la bord, care s-a prăbușit peste un cămin de medici. Mărturia cutremurătoare a bărbatului: "Totul s-a întâmplat atât de repede"

Ramesh Vishwaskumar Bucharvada este singurul supraviețuitor al tragediei aviatice din India, în urma căreia peste 200 de persoane au murit. După ce aeronava s-a prăbușit peste un cămin de medici, supraviețuitorul a fost văzut mergând spre ambulanță.

Până în acest moment, Ramesh Vishwaskumar Bucharvada este singurul supraviețuitor al tragediei din India.

Bărbatul de 38 de ani a supraviețuit ca prin minune tragediei care a ucis peste 200 de persoane.

Citește și: Criminal la doar 14 ani, după ce ar fi ucis cu bestialitate un cioban. Copilul a fost internat la psihiatrie

El este singurul supraviețuitor din avionul Air India: "Totul s-a întâmplat atât de repede"

Avionul Air India AI171, la bordul căruia se aflau 242 de oameni, s-a prăbușit la scurt timp de la decolarea din Ahmedabad. Avionul s-a prăbușit peste un cămin de medici, iar autoritățile au crezut că nu există supraviețuitori.

Din fericire, un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost găsit în viață. Este vorba despre Ramesh Vishwaskumar Bucharvada, care a stat pe locul 11A.

„A fost găsit un supraviețuitor în scaunul 11A. Acum este internat și primește îngrijiri medicale. Nu putem spune deocamdată câți oameni au murit, dar numărul victimelor ar putea crește, pentru că avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială”, a declarat șeful poliției din Ahmedabad, GS Malik, potrivit India Today.

Citește și: VIDEO Avion cu peste 240 de oameni la bord, prăbușit în India imediat după decolare. Aeronava se îndrepta spre Londra

La scurt timp după prăbușirea avionului, bărbatul este filmat în timp ce se îndreaptă spre o ambulanță.

Acesta a fost internat de urgență la spital, unde primește îngrijiri medicale.

„La 30 de secunde după decolare, s-a auzit un zgomot puternic şi apoi avionul s-a prăbuşit. Totul s-a întâmplat atât de repede”, a declarat supraviețuitorul pentru HT Vishwash.

Acesta a suferit „leziuni de impact” pe piept, ochi şi picioare.

Ramesh Vishwaskumar Bucharvada este cetăţean britanic și se întorcea în Regatul Unit, după mai multe zile petrecute în India pentru a-și vizita familia.

Bărbatul era însoțit de fratele său, Ajay Kumar Ramesh, în vârstă de 45 de ani, despre care nu se știe dacă a supraviețuit impactului.

Citește și: VIDEO Clădire plină cu studenți la medicină, distrusă de avionul prăbușit în India

Avionul Air India, cu 242 de oameni la bord, s-a prăbușit peste un cămin de medici

Avionul Air India AI171 avea ca destinație Londra, Marea Britanie.

La mai puțin de un minut de la decolare, atingând aproximativ 198 de metri, avionul s-a prăbușit. Motivele care au condus la tragedie sunt necunoscute, iar autoritățile fac cercetări. Printre pasageri se aflau 217 adulţi, 11 copii şi doi sugari, a declarat o sursă pentru Reuters. Bilanțul victimelor este alarmat și crește pe măsură ce căutarile avansează din cauza deceselor de la sol.

„Deoarece avionul s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială în care se aflau şi birouri, numărul victimelor este şi mai mare”,

a declarat pentru AFP şeful poliţiei din Ahmedabad, GS Malik.

Până în prezent, autoritățile au găsit 204 cadavre.


Editor web
Îți Recomandăm Și...