Peste două milioane de români își sărbătoresc onomastica de Sfânta Maria.
Pe 8 septembrie, creștinii ortodocși și catolici din România au celebrat Nașterea Maicii Domnului, primul praznic mare al noului an bisericesc. Mii de credincioși s-au adunat în biserici pentru a participa la slujbe și a aduce ofrande, marcând una dintre cele mai importante sărbători din calendarul religios.
În biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Rahova, zeci de persoane au venit să asiste la slujba specială și să pomenească pe cei adormiți, aducând colaci, fructe și lumânări.
Citește și: VIDEO Prăjituri de Sfânta Maria. Cum se pregătesc cofetarii pentru această zi
Doamna Maria, purtătoare a numelui Maicii Domnului, a mărturisit că s-a simțit binecuvântată întreaga viață, iar numele i-a adus noroc și protecție pentru ea și familia sa.
Lucrez în presa scrisă și în televiune de la vârstă de 18 ani. Mereu am căutat să mă documentez și să mă perfecționez. Am studiat jurnalismul și am căutat să fiu mereu la curent cu noutățile în domeniu.
Iubesc să împărtășesc din experinta mea de jurnalist, să descopăr locuri și povești de viață inedite. Pasiunile mele sunt călătoriile, muzica și formarea profesională a altor persoane.