VIDEO Frații Tate, ziua controlului judiciar

Frații Tate sunt acuzați într-un dosar de trafic de persoane.

„Mergem acum la sediul Poliției din Voluntari, acolo unde frații Tate s-au prezentat pentru controlul judiciar. Alexandra Cosman ni se alătură cu detalii”.

Citește și: VIDEO Frații Tate au plecat în Dubai, după ce și-au recuperat și mașinile de lux. Imagini din avionul privat

Citește și: VIDEO Aventura fraților Tate, anchetată de poliție

Sursa foto: Shutterstock


Reporter

„Încă din liceu știam ce-mi doresc să fac atunci când “o să fiu mare”. Așa că mi-am urmat visul. Am făcut facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București, apoi am continuat cu masterul, tot la aceeași facultate.

Visul a început să prindă contur abia când m-am angajat. Am început cu presa scrisă și ulterior mi-am făcut curaj să apar și în fața camerei. Aici am învățat, de fapt, ce înseamnă meseria de jurnalist și cât de importantă este relația pe care o ai cu oamenii din jurul tău.

Acum m-am reîntors la școală. În prima zi de cursuri o să fiu acolo, printre elevi, dar și atunci când se iau decizii importante pentru viitorul lor. Fac materiale pe educație, dar urmăresc și trendurile din social media... mai ales că ne petrecem o bună parte din timp cu telefonul în mână”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri