VIDEO| Guvernul se întruneşte miercuri în şedinţă. Discuţiile ar putea viza prelungirea stării de alertă

Executivul se va reuni miercuri în şedinţă, la Palatul Victoria, fiind luată în discuţie posibilitatea prelungirii stării de alertă pe între teritoriul ţării, au declarat surse guvernamentale, pentru News.ro.

Author: K.B. marți 14 iulie 2020 , 13:07

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Petre Nechita, reporter Kanal D

Este posibil să existe miercuri şi o întrunire a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, au precizat sursele citate. Detaliile sunt în discuţie, nefiind exclusă o prelungire cu 30 de zile a stării de alertă. 

Actualta stare de alertă expiră pe data de 17 iulie.

Citeste si: Absolvenții pot primi indemnizație de șomaj timp de 6 luni. Criterii și acte necesare

Preşedintele Klaus Iohannis va susţine o declaraţie de presă marţi, de la 14.00 la Palatul Cotroceni, în care sunt aştepte anunţuri despre noi măsuri privind prevenirea răspândirii COVID-19.

La dezbaterea moţiunii simple a plenului Camerei Deputaţilor din 7 iulie, Ion Ştefan a afirmat că, de când a preluat Ministerul Dezvoltării social-democraţii sunt „scoşi din minţi” că nu mai pot fura. El a adăugat că, de când este la conducerea instituţiei s-a asigurat ca investiţiile de modernizare a României să fie realizate corect, inclusiv în perioada stării de urgenţă.

Citeste si: Raed Arafat, amenințat cu moartea pe Facebook: „O să fiu EU acela care o sa va ingroape”

În replică, deputatul PSD Simona Bucura-Oprescu i-a transmis lui Ion Ştefan, la dezbaterile din plenul de marţi al Camerei Deputaţilor, că i s-ar potrivi şi porecla „ministru închipuit”, pe lângă cea de „Grindă”, deoarece este o doar o întruchipare a poveştii „Hainele cele noi ale împăratului”.

Până acum, au fost adoptate cinci moţiuni simple împotriva miniştrilor Florin Cîţu, Adrian Oros, Monica Anisie, Marcel Vela şi Violeta Alexandru. 


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Anamaria Prodan, reacție tăioasă după ce pozele cu ea dezbrăcată au devenit virale pe... Anamaria Prodan, reacție tăioasă după ce pozele cu ea dezbrăcată au devenit virale pe internet: ”El era singurul care le deținea”
spotmedia.ro
Când PSD nu se poate abține. Rânjetul lui Dragnea în noua coaliție Când PSD nu se poate abține. Rânjetul lui Dragnea în noua coaliție
spotmedia.ro
Acesta este peștele cu 555 de dinți. Pierde zilnic câte 20! Acesta este peștele cu 555 de dinți. Pierde zilnic câte 20!
b1.ro
Oana Roman, criză de nervi din cauza polițiștilor: „Nu sunteți în stare de nimic!” Oana Roman, criză de nervi din cauza polițiștilor: „Nu sunteți în stare de nimic!”
infoactual.ro
Premoniția înspăimântătoare a Babei Vanga pentru 2022. Oamenii ar putea să se piardă... Premoniția înspăimântătoare a Babei Vanga pentru 2022. Oamenii ar putea să se piardă complet
infoactual.ro
Baba Vanga: Oamenii vor ajunge in cele din urma sa isi cunoasca fratii lor spirituali... Baba Vanga: Oamenii vor ajunge in cele din urma sa isi cunoasca fratii lor spirituali din alte lumi
evz.ro
Kamara îl spulberă pe Reghecampf. Dezvăluiri fără perdea despre iubita antrenorului și... Kamara îl spulberă pe Reghecampf. Dezvăluiri fără perdea despre iubita antrenorului și un apel urgent
doctorulzilei.ro
Predicțiile unui epidemiolog despre România: „valul 5-Omicron ne va lovi ca un trăznet. ” Predicțiile unui epidemiolog despre România: „valul 5-Omicron ne va lovi ca un trăznet. ”
romaniatv.net
Alimentele pe care nu trebuie să le încălzești niciodată la cuptorul cu microunde! Sunt... Alimentele pe care nu trebuie să le încălzești niciodată la cuptorul cu microunde! Sunt un adevărat pericol pentru sănătate!
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si