VIDEO Ilie Bolojan, vizită în Republica Moldova. Premierul a fost primit de omologul moldovean, Dorin Recean

VIDEO Ilie Bolojan, vizită în Republica Moldova. Premierul a fost primit de omologul moldovean, Dorin Recean

(Sursa foto: Captură Facebook )

Premierul Ilie Bolojan se află în această sâmbătă în Republica Moldova. Pe agenda oficialului român se află întâlniri cu preşedintele Maia Sandu şi cu prim-ministrul Dorin Recean.

Vizita lui Ilie Bolojan la Chișinău a început cu primirea de către omologul său din Republica Moldova, Dorin Recean. Cei doi oficiali au discutat, iar ulterior au susținut o conferință de presă.

Premierul moldovean a amintit de strânsa relație dintre R. Moldova și România, dar și de ajutorul pe care țara noastră l-a oferit pe parcursul timpului.

Citește și: S-a aflat cine îl ajuta pe Emil Gânj! Complicele criminalului din Mureș a fost arestat în Germania. Individul era urmărit internațional

„Relația dintre noi, relația dintre Republica Moldova și România s-a construit ani la rând pe legăturile între oameni de pe ambele maluri ale Prutului, pentru că este înrădăcinata în conștiința noastră. Ea nu poate fi distrusă de vremuri sau nu poate fi distrusă de politicieni, dar poate fi întărită ca să asigure rezistența noastră în fața oricăror provocări străine și să aducă rezolvarea problemelor cetățenilor cât mai curând.

Cu Ilie Bolojan prim-ministru, cu Nicușor Dan președinte, relațiile dintre Chișinău și București s-au ridicat, cred, la cel mai frățesc nivel. În ultimii ani ne-am susținut reciproc în fața greutăților, în fața interferenței unor forțe străine în alegerile noastre, dar am și celebrat în aceeași bucurie succesele fiecăruia. Când pe podiumurile internaționale urcă Moldova sau România, când la fotbal câștigă Moldova sau România, trăim aceeași emoție de mândrie și de bucurie.
România este alături de noi în construirea drumului european al Republicii Moldova la fiecare pas. Parteneriatul dintre guvernele noastre, companiile noastre, teatrele și universitățile noastre se materializează în rezultate concrete pentru oamenii de ambele maluri ale Prutului”
, a spus Dorin Recean.

Premierul Recean: „Vă mulțumim pentru că ne ajutați în procesul nostru de a deveni independenți energetic”

Oficialul moldovean a ținut să mulțumească României pentru ajutor și a afirmat că Moldova are obligația de a reduce timpul de așteptare de la granițe.

„Vă mulțumim pentru că ne ajutați în procesul nostru de a deveni independenți energetic. Luăm din România peste 50% din energie electrică la prețuri avantajoase și construim împreună linii de interconecțiune vitale pentru securitatea energetică a Republicii Moldova. Împreună cu România facem lucruri mari și avem planuri ambițioase în următoarea perioadă. Contăm și mai departe pe susținerea României când se discută cadrul financiar al Uniunii Europene pentru includerea țării noastre în planificarea bugetară europeană și pentru accesarea cât mai curând a fondurilor de preaderare.

Finalizăm linia Vulcănești-Chişinău la sud și pornim construcția a încă două linii Bălți-Suceava la nord și Strășeni-Gutinaș în centru. Pe lângă podul de la Ungheni-Ungheni, care va fi primul pod rutier permanent peste Prut construit în ultimele șase decenii, avem în plan încă patru poduri noi, care vor face mai ușoară viața călătorilor, dar și important, a transportatorilor de mărfuri, adică a mediului de afacere”, a mai spus Recean.

Premierul României a explicat în acest context ce înseamnă din punct de vedere economic integrarea în Uniunea Europeană. Acesta a mai precizat că la aderarea țării noastre la UE, produsul intern brut era de circa 45% din media Uniunii Europene. Două decenii mai târziu, acesta a ajuns la 80% din media Uniunii.

„Știm ce înseamnă integrarea europeană, pentru că de la aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, am beneficiat de 100 de miliarde de euro din fonduri europeane și am contribuit cu peste 32 de miliarde de euro la bugetul european. Fiecare euro investit s-a văzut în economia României, în dezvoltare locală, în infrastructură și în locuri de muncă, iar rezultatele s-au simțit în viața de zi de zi a românilor.

Aceasta este o dovadă clară că solidaritatea europeană schimbă în bine comunități locale, regiuni și țări întregi, iar această schimbare poate avea loc și aici, în raioanele și localitățile din Moldova, de la Chișinău la Cahul, de la Briceni la Băți și de la Șoldănești la Ungheni și la Comorata. Republica Moldova este astăzi un exemplu de curaj pentru ca a rezistat presiunilor, șantajul energetic și propagandei însuțită de agresiunea hibridă”, spune Bolojan.

Ilie Bolojan urmează să se întâlnească astăzi și cu Maia Sandu, la ora 16:00.

Citește și: S-a stins un nume important din politică! Adrian Manole a fost deputat, primar al Constanței și europarlamentar. A murit la 68 de ani: „A știut să inspire și să formeze oameni în jurul său”


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri