Autoritățile au apelat la aeronavele Spartan în lupta cu flăcările.
„Două aeronave Spartan au fost trimise în județul Caraș-Severin, acolo unde incendiul de pădure din ultimele zile s-a extins pe o suprafață considerabilă. Ard hectare întregi și autoritățile reușesc cu greu să facă față. Mai multe detalii despre subiect are colega mea, Iulia Dumitrașcu”, a spus Simona Pătruleasa.
Deși fusese declarat lichidat, incendiul a reizbucnit
Iulia Dumitrașcu, reporter: La mai puțin de o săptămână după ce a fost declarat lichidat, incendiul care a mistuit aproximativ 450 de hectare de vegetație și fond forestier în arealul comunei Pojejana, pe raza Parcului Natural Porțile de Fier, a reizbucnit în aceeași zonă. La fața locului au fost mobilizate echipaje formate din pompieri și lucrători silvici.
Citește și: VIDEO Flăcările le-au distrus casele! Un incendiu din Timișoara a cauzat daune imense în două locuințe
Iulia Dumitrașcu, reporter: Două focare au fost localizate și ard mocnit, dar vâlvătaia mistuie alte șase hectare la care salvatorii nu au ajuns. Amploarea evenimentului și riscul extinderii le-au determinat pe autorități să se folosească și de aeronavele Spartan, care pot transporta și arunca, pur și simplu, apă peste foc. Vorbim despre aproximativ 6.000 de litri de apă.
Citește și: VIDEO Piromanul din IOR, prins de poliție! Individul se afla în evidența autorităților
Iulia Dumitrașcu, reporter: Autoritățile fac apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să conștientizeze că un simplu incendiu de vegetație uscată se poate transforma într-unul de proporții.
„Contrar domeniului în care activez, nu îmi place să vorbesc despre mine. Prefer ca oamenii să ajungă să mă cunoască prin munca mea și prin interacțiunea directă. Iar de cele mai multe ori nu îmi place să fiu prea cunoscută, ca să zic așa. Clișeul „fac ceea ce am visat" se aplică la mine. Am știut din liceu că vreau să fiu jurnalist, de când mă ocupam cu gazeta clasei și am luptat pentru asta. Am lucrat la radio, televiziune locală și apoi națională. Am 35 de ani și încă fac job-ul acesta cu drag. Fiecare zi e realmente o provocare, o noutate și o ocazie să învăț și văd alte lucruri. Sunt mereu cu zâmbetul pe buze, sunt ambițioasă, am un caracter puternic și sunt foarte determinată în ceea fac. Îmi place să socializez, să stau la cafea , sa povestesc cu prietenii și îmi place să fiu înconjurată de iubire”.