VIDEO Începe lupta pentru Primăria Capitalei. Candidații încearcă să îi convingă pe bucureșteni că merită votul

Campania electorală pentru Primăria Bucureștiului a început cu o intensitate crescută atât pe teren, cât și în mediul online, iar candidații au își fac simțită prezența în oraș.

Deși startul oficial al campaniei este programat pentru 22 noiembrie, unii candidați au împânzit deja Capitala cu afișe electorale uriașe și panouri amplasate strategic în mai multe zone.

Principalii contracandidați care se întrec în materiale electorale sunt Daniel Băluță, primarul sectorului 4, susținut de PSD, și Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6, candidatul PNL. Orașul este astfel împânzit de afișe care domină blocurile și spațiile publice, iar concurența se mută și pe rețelele sociale, unde candidații încearcă să atragă atenția alegătorilor prin diverse mesaje și acțiuni.

În acest context, alegătorii se confruntă cu o dilemă: pe cine să aleagă? Decizia depinde de preferințele personale, de încrederea în promisiunile făcute sau de capacitatea candidaților de a transforma aceste promisiuni în realitate. Mulți sunt sceptici, considerând că unele vorbe sunt doar pentru spectacol.

Pe lângă cei doi candidați, în cursă a intrat și Anca Alexandrescu, susținută de AUR.

Cu toate acestea, fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, nu și-a exprimat încă susținerea pentru aceasta, subliniind importanța liberului arbitru și refuzând să ceară sprijin politic.

Alegerile parțiale pentru Primăria Generală a Bucureștiului sunt așteptate cu interes, iar campania oficială va începe pe 22 noiembrie, când toți candidații vor intra în cursa electorală.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri