Vaccinarea împotriva gripei debutează mâine. Ministerul Sănătății extinde programul în farmacii.
De mâine începe campania de vaccinare împotriva gripei, iar românii sunt informați despre toate detaliile esențiale pentru a se imuniza corect și în siguranță.
Începe vaccinarea antigripală! Cine beneficiază de vaccin gratuit sau compensat
Vaccinul antigripal este deja disponibil în farmacii și este oferit gratuit pentru anumite categorii de populație: copii, femei însărcinate, vârstnici și persoanele cu boli cronice. În plus, există o categorie specială de persoane cu vârste între 45 și 65 de ani, care nu suferă de boli cronice, dar care pot beneficia de vaccin la jumătate din preț.
Pentru a primi vaccinul compensat, este necesar un bilet de la medicul de familie. Prețul vaccinului este în jur de 80 de lei, iar imunizarea completă se realizează în aproximativ două săptămâni de la administrare.
Vaccinarea se poate face atât la medicul de familie, cât și în farmaciile autorizate. Un aspect important anunțat de Ministerul Sănătății este extinderea serviciului de vaccinare în mai multe farmacii din țară, în scopul creșterii ratei de vaccinare în rândul populației.