VIDEO | Liviu Dragnea, din nou la DNA
1 din 5 | Liviu Dragnea, la DNA
2 din 5 | Liviu Dragnea, la DNA
3 din 5 | VIDEO | Liviu Dragnea, din nou la DNA
4 din 5 | VIDEO | Liviu Dragnea, din nou la DNA
5 din 5 | VIDEO | Liviu Dragnea, din nou la DNA
Liviu Dragnea s-a prezentat, luni, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Fostul lider PSD a fost chemat de procurori pentru a i se aduce la cunoştinţă prelungirea sechestrului în dosarul Tel Drum, în care are calitatea de inculpat.
"Vorbim după ce ies. Am venit să îmi înmâneze prelungirea sechestrului", a spus Dragnea.
Liviu Dragnea a fost aşteptat de mai mulţi susţinători, care au intrat în conflict verbal cu mai mulţi protestatari anti-PSD şi cu jurnaliştii aflaţi la faţa locului.
După ce fostul lider PSD a intrat în sediul DNA, între cele două părţi au izbucnit şi conflicte fizice.
S-a aruncat cu ouă şi iaurt, din partea unor femei în vârstă, ţinta fiind cunoscutul protestatar Ceauşescu, dar şi un reporter şi un fotograf.
Dragnea este inculpat la DNA în dosarul Tel Drum pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, instigare la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea
Venirea lui Dragnea la DNA a fost anunţată duminică de Codrin Ştefănescu, care susţine că "hărţuirea lui Liviu Dragnea continuă".
"Vreau să fac un anunţ! Hărţuirea lui Liviu Dragnea continuă! Mâine a fost convocat la DNA, exact la ora când medicii îi programaseră RMN! Pe o chestie de procedură la care, în mod legal, puteau participa doar avocaţii! Singuri, fără el! Dar sistemul ăsta ticălos şi rezist nu se lasă!
Teama de Dragnea transpiră prin toţi porii lor, frica de ceea ce au făcut i-a înnebunit pe toţi! Abuzurile astea, în formă continuată, dovada clară a unor spaime imense. De care, într-un viitor apropiat, ştiu şi ei că vor răspunde!', a scris Codrin Ştefănescu, duminică, într-un mesaj pe Facebook.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.