
1 din 2 | Luna plina din 11 iunie

2 din 2 | VIDEO Luna Plină din 11 iunie, spectacol vizual unic în ultimii 20 de ani. "Luna Căpșună" se vede aproape de linia orizontului
Luna Plină din 11 iunie 2025 poartă și numele popular de "Luna Căpșună” sau "Strawberry Moon". Ea este cea mai sudică apariție a satelitului natural al Pământului din ultimii 19 ani, iar acest eveniment rar nu se va mai repeta decât în 2043.
Luna plină a lunii iunie 2025 va fi vizibilă pe cerul nopții de miercuri, ea atingând deja punctul maxim la ora 10,44, potrivit Observatorului astronomic Astro-Urseanu. Distanța Lunii Căpșună față de Pământ va coborî sub 400 de mii de kilometri, conform sursei citate.
"Luna Căpșună" din 11 iunie, în al 13-lea semn zodiacal!
Un detaliu interesant legat de poziționarea Lunii în acest moment de plenitudine este faptul că "Luna Căpșună" se află în constelația Ophiuchus sau a 13-a constelație zodiacală.
Citește și: Luna Plină din 11 iunie 2025 aduce surprize mari pentru 5 zodii: Apar oportunități de călătorie
Constelația Ophiuchus este situată pe ecuatorul ceresc și a fost una dintre cele 48 de constelații originale cartografiate de Ptolemeu și adoptată mai târziu de Uniunea Astronomică Internațională.
Ophiuchus este una dintre cele 13 constelații zodiacale (constelațiile prin care Soarele trece în cursul anului).
De unde vine numele de "Luna Căpșună"
Numele „Luna Căpșună" sau "Luna Căpșunilor” provine de la aspectul său în timpul sezonului de recoltare a căpșunilor, nu de la culoarea reală a Lunii.
Luna poate părea roz din cauza împrăștierii luminii prin atmosfera Pământului atunci când este aproape de orizont.
Luna din aceste zile va fi joasă pe cer din cauza unei „coborâri majore a lunii”, un eveniment care are loc la fiecare 19 ani.
Când este joasă la orizont, Luna poate părea mai mare datorită contrastului cu obiectele de la orizont, ceea ce ar putea face-o să pară mai mare decât o superlună, conform Forbes.