VIDEO: Mărturiile vecinilor din blocul din Târgu Jiu în care o bătrână și nepoții ei au fost găsiți morți. „Avea o macetă, o comandase unul dintre frați”
1 din 4 | Mărturiile vecinilor din blocul din Târgu Jiu în care o bătrână și nepoții ei au fost găsiți morți
2 din 4 | Vecină din blocul în care s-au descoperit cele trei cadavre
3 din 4 | Vecină din blocul în care s-au descoperit cele trei cadavre
4 din 4 | Vecin din blocul în care s-au descoperit cele trei cadavre
Vecinii spun că atmosfera era una tensionată în această familie, scandalurile fiind frecvente. Mai mult, locatarii spun că bătrâna nu avea deloc o relație bună cu fiica sa, având scos cu puțin timp înainte de tragedie un ordin de restricție împotriva fetei sale.
Descoperirea înfiorătoare a fost făcută de polițiști după ce locatarii blocului au alertat forțele de ordine, îngrijorați că nimeni din familie nu răspundea la telefon. Vecinii, care obișnuiau să le aducă produse din când în când, au observat absența și au simțit că ceva nu este în regulă.
„Eu am sunat de la ora 11 până la 7. După aia l-am sunat pe nepot, pe Vlad. Nici el n-a răspuns”, a povestit una dintre vecine.
O altă locatară a susținut acest lucru, afirmând că: „Ne-am dat seama că s-a întâmplat ceva și nu răspundea nici nepotul”.
Citește și: UPDATE Noi detalii despre tragedia din Târgu Jiu, unde o bunică și doi nepoți au fost găsiți morți. Ce s-a aflat despre trecutul criminalului
Polițiștii au fost nevoiți să spargă ușa apartamentului pentru a intra, iar imaginea găsită a fost șocantă chiar și pentru ei: corpurile neînsuflețite ale bunicii și celor doi nepoți, toate prezentând urme de violență extremă.
Situația familiei era una foarte tensionată
Familia era cunoscută pentru scandalurile frecvente. Bărbatul suspectat de crimă avea probleme psihice și era suspectat de consum de droguri. Vecinii au relatat că în casă existau conflicte zilnice, iar unul dintre frați deținea o macetă, ceea ce a adăugat un plus de tensiune în relațiile familiale.
„Avea o macetă, o comandase unul dintre frați.
A spus poliția că unul dintre ei avea mâna așa, cred că s-a apărat”, a spus unul dintre locatarii blocului.
Mama celor doi frați, în vârstă de 62 de ani, nu a fost găsită la fața locului. Relațiile dintre ea și mama bătrână erau tensionate, iar în ultimele zile fusese emis un ordin de protecție împotriva ei. Cu toate acestea, bunica a refuzat să solicite un ordin similar pentru nepoți, considerând că nu există conflicte între ei.
„Nu mai putea. O certa fiica sa, era scandal întotdeauna. De fapt, de la ea, de la fata ei a plecat tot scandalul”, a afirmat una dintre vecine.
Citește și: VIDEO Tragedie în județul Cluj. Un tânăr a ucis-o pe mama fostei lui concubine
Elemente oculte și anchetă în curs
Un aspect care a șocat anchetatorii din Gorj a fost descoperirea în camera presupusului criminal a unor obiecte și simboluri oculte, precum și tatuaje asociate cultului satanic pe trupul acestuia.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au deschis un dosar penal pentru omor calificat, iar cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei.