Citește și: VIDEO Mama fetiței mușcate în zona gâtului de un câine fără botniță, mărturii după incident: „Mi-e frică”

„Un tânăr de doar 34 de ani, care nu era cunoscut cu vreo problemă de sănătate, a murit în mod inexplicabil. Bărbatul se întorcea împreună cu soția de la Paris, iar în avion i s-a făcut brusc rău.

Aeronava a aterizat de urgență. Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale, însă nu a putut fi salvat”, a spus Radu Andrei Tudor.

Avionul a decolat în jurul orei șase din capitala Franței, cu destinația Cluj-Napoca. Panica s-a instalat în aeronavă o oră mai târziu, atunci când unui român i s-a făcut brusc rău. Și-a pierdut cunoștința, iar membrii echipajului de zbor au început imediat manevrele de resuscitare. Comandantul aeronavei a aterizat de urgență pe aeroportul din Frankfurt: „A stat pe scaun, n-a zis nimic. Dintr-odată a văzut că-și  dă ochii peste cap și l-a scuturat și a văzut că nu mai reacționează. Nu avea nicio problemă de sănătate. I s-a făcut rău și au anunțat doamnele din avion, și a zis că trebuie să aterizeze de urgență în Germania. Primul aeroport care a fost, a fost Germania.

Toată lumea puțin șocată, am înțeles că nu mai fusese de patru ani acasă.”

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria- wowbiz.ro

Citeste si: O filmare din Coreea de Nord arată ce pățesc niște fete care au fost prinse uitându-se la filme sud-coreene. Imaginile au provocat șoc- antena3.ro

roman mort, avion

Mihai avea doar treizeci și patru de ani și nu ar fi fost cunoscut cu afecțiuni medicale. În Frankfurt a fost preluat de echipajele medicale, însă nu a mai putut fi salvat. Tânărul zbura spre România, unde ar fi trebuit să petreacă vacanța alături de soție. În țară a mai ajuns doar femeia îngenuncheată de durere: „Tragedie mare!” 

Mihai muncea de la 18 ani peste hotare ca să strângă bani. Era căsătorit civil, însă avea planuri de nuntă. Familia ar fi urmat să mai primească o veste mare: „E însărcinată și chiar vrea să-i dea vestea mamei lui Mișu, că este însărcinată și că o să aibă surpriză: băiețel sau fetiță, încă nu știm. Dintr-o dată a zis că îi e rău și a închis ochii și gata.”

Zborul în care Mihai și-a pierdut viața a avut o întârziere de câteva ore. Ceilalți pasageri n-au avut încotro și au fost nevoiți să aștepte în avion: „După cam o oră ne-a spus că trebuie să aterizăm de urgență pentru că cineva se simțea rău.”

Citeste si: Dinu Maxer vorbește despre infidelitățile din relația cu Nicoleta Luciu: „Mi-a fost greu să fiu fidel. N-am reușit. Sunt persoane publice infidelitățile mele.”- kfetele.ro

Citeste si: Cum arăta Iulia Albu în școala primară? Imagini nostalgice publicate de fashion editor- radioimpuls.ro

Citeste si: Cele mai spectaculoase ținute de la MTV Music Awards 2024. Cum au apărut vedetele pe covorul roșu- antena3.ro

Trupul neînsuflețit al tânărului a rămas la Frankfurt și trebuie repatriat.

Citește și: Triplă crimă în Capitală. O mamă și doi copii, uciși cu brutalitate într-un apartament pe Calea Moşilor. Cine e principalul suspect


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si