Liderul mecenarilor Wagner, Evgheni Prigojin a murit în urma prăbușirii avionului în care se afla. El a plecat de la Moscova și urma să ajungă la Sankt Petersburg, dar la scurt timp după decolare, aeronava s-a prăbușit în gol. Rușii au confirmat moartea sa, iar mercenarii au promis răzbunare. Kremlinul nu a avut nicio reacție până acum.
Acesta este avionul în care se afla Evgheni Prigojin, supranumit bucătarul lui Putin. Informația a fost confirmată de agenția federală de transport aerian din Rusia și ulterior de medicii legiști. Aeronava a avut o cădere bruscă de altitudine și în doar treizeci de secunde s-a zdrobit de pământ. Nimeni nu a supraviețuit.
Într-unul dintre clipurile înregistrate de martori se poate vedea urma de fum ce poate proveni de la o explozie. Nu se cunoaște deocamdată cauza ei, poate fi una externă de exemplu o rachetă antiaeriană sau una internă, adică o explozie la bord.
Surse din Wagner vorbesc despre un cadou primit de Prigojin la Moscova, o sticlă de vin, în care ar fi putut fi ascunsă o bombă. Rușii au închis zona pe o rază de patru kilometri și au pornit o anchetă.
Deși nu se cunoaște exact cauza prăbușirii aeronavei lui Prigojin, nu este exclusă ipoteza ca acesta să fi fost asasinat. Într-un interviu mai vechi, Vladimir Putin a explicat ce nu poate ierta.
Bucătarul lui Putin a devenit un personaj apreciat de ruși, mai ales după victoria din Bahmut, chiar dacă acolo au plătit cu viața zeci de mii de mercenari. În timpul rebeliunii de acum două luni, liderul Wagner părea că are sprijinul populației.
După câteva săptămâni el s-a întors în Rusia. Singurul clip în care mai apare bucătarul lui Putin a fost publicat cu două zile înainte de a muri, în Africa, unde mercenari activează în mai multe regiuni. Pe lângă Prigojin, în avionul prăbușit se mai aflau nouă persoane, printre care și Dimitri Utchin, numărul doi din Wagner, liderul din teren al rebeliunii militare de acum două luni. Practic, conducerea mercenarilor a fost decapitată, dar după anunțul morții liderului lor au apărut pe internet mai multe amenințări.