Astăzi, credincioșii ortodocși din județul Teleorman trăiesc o zi de mare însemnătate spirituală, odată cu sosirea moaștelor Sfântului Vasile cel Mare la Mănăstirea Pantocrator.
Părintele Sebastian, starețul Mănăstirii Pantocrator, a subliniat importanța acestui eveniment pentru comunitatea ortodoxă din România.
„Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari părinți ai Bisericii, cunoscut pentru contribuțiile sale teologice și liturgice. El a scris moliftele, rugăciuni puternice pentru curățirea și exorcizarea spațiilor, dar și una dintre cele mai importante sfinte liturghii, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, care este oficiată de zece ori pe an.
Citește și: VIDEO Zeci de mii de oameni la Mănăstirea Nicula. Speranță și rugăciune în pelerinaj
Sfintele moaște vor rămâne spre închinare non-stop, atât pe parcursul zilei, cât și pe timpul nopții, pentru credincioșii care doresc să participe la acest moment deosebit.
Citește și: VIDEO Pelerini din toată Europa se adună la Târgoviște pentru a se închina la moaștele Sfântului Nifon
Dimineața, la ora 7:00, moaștele vor fi duse la Catedrala din Alexandria, unde va avea loc evenimentul principal al sărbătorii.
Acesta coincide cu aniversarea a 30 de ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Galaction, pe 1 septembrie. Totodată, duminică va fi sărbătorit Hramul Catedralei din Alexandria, cu o celebrare specială dedicată Sfântului Ierarh Alexandru.Sâmbătă seara este programată o procesiune care va marca în mod solemn această perioadă de pelerinaj și sărbătoare.
Lucrez în presa scrisă și în televiune de la vârstă de 18 ani. Mereu am căutat să mă documentez și să mă perfecționez. Am studiat jurnalismul și am căutat să fiu mereu la curent cu noutățile în domeniu.
Iubesc să împărtășesc din experinta mea de jurnalist, să descopăr locuri și povești de viață inedite. Pasiunile mele sunt călătoriile, muzica și formarea profesională a altor persoane.