Mai mulți tineri s-au înscris la o școală de șoferi. Totuși, din nefericire, firma și-a încetat activitatea după ce a primit banii de la cursanți.
Mai mulți tineri care s-au înscris la o școală de șoferi au rămas, pe neașteptate, fără posibilitatea de a-și continua cursurile și, implicit, fără permisul de conducere, după ce firma și-a închis sediul și a încetat orice activitate imediat după ce a încasat banii de la cursanți. Deși funcționa legal, școala a dispărut fără avertisment, iar telefoanele nu mai răspund.
Cursanții au primit un mesaj în care li se comunica suspendarea activității de instruire practică „până la o dată ce va fi comunicată ulterior”. Mulți dintre ei aveau ore restante sau chiar au plătit integral, iar unii au efectuat mai multe ședințe decât prevede contractul. În schimb, acum nu mai pot lua legătura cu instructorii, iar sediul școlii este închis.
Monica, mama unui tânăr care visa să obțină permisul, povestește că fiul ei a avut doar câteva ore pe traseu, după care instructorul a încetat să mai răspundă la telefon.
Motivul oficial al închiderii școlii ar fi intrarea în insolvență, însă cursanții susțin că nu au fost anunțați în prealabil, ci au aflat doar printr-un mesaj scurt și abrupt. Autoritățile recomandă clienților să fie precauți și să nu se lase atrași de prețurile mici practicate de unele școli de șoferi. De asemenea, aceștia sunt sfătuiți să verifice pe site-ul Direcției Generale de Permise de Conducere și Matriculări statisticile privind rata de promovabilitate a școlilor, precum și adresa fizică a acestora, deoarece unele oferă doar o adresă de e-mail, ceea ce poate fi un semnal de alarmă.
În acest moment, poliția a deschis o anchetă pentru înșelăciune și face cercetări pentru a stabili circumstanțele închiderii bruște a școlii și modul în care au fost afectați cursanții.
„Iată câteva dintre principalele subiecte ale zilei”- Este o frază care pe mine m-a fascinat.
Sunt Ellvira Costache, reporter al Știrilor Kanal D şi încă din adolescență mi-am dorit să lucrez în mass-media. Întotdeauna m-a încântat ideea de a le transmite oamenilor ceea ce este nou.
Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti în anul 2021. Am făcut practică o perioadă la radio. Apoi m-am angajat într-o televiziune de ştiri, unde am învaţat multe lucruri legate de profesia de jurnalist de la: a scrie corect o ştire până la căutarea celei mai bune întrebări.
Profesia de reporter este o adevărată provocare pentru simplul fapt că nicio zi nu seamănă cu alta.