VIDEO O școală din Odesa și mai multe blocuri civile, bombardate joi de Rusia. Doi oameni au murit și 15 sunt răniți

VIDEO O școală din Odesa și mai multe blocuri civile, bombardate joi de Rusia. Doi oameni au murit și 15 sunt răniți

(Sursa foto: X)

Au fost momente de groază joi dimineață la Odesa, în sudul Ucrainei. Rusia a lansat „un atac masiv” asupra unei zone rezidențiale și asupra unei școli, relatează AFP, citată de Agerpres.

Conducerea ucraineană solicită din nou încetarea completă a focului și a criticat „dorinţa de a ucide până la sfârşitul vieţii” a președintelui rus Vladimir Putin. Cel puțin 2 oameni au pierit în urma acestui atac.

Nu a fost singură zonă atacată de Rusia. În noaptea de miercuri spre joi au avut loc explozii într-un cartier al oraşului Sumî. De asemenea, au fost declanșate sirene antiaeriene în Kiev, Harkov, Cernihiv, Sumî, Doneţk, Dnipropetrovsk şi Zaporijie.

Citește și: "Nu ar trebui să ne fie frică de oamenii noștri" Un nou mesaj controversat de la J.D. Vance pentru România înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale

„Un atac inamic a avariat clădiri rezidenţiale, case, un supermarket, o şcoală şi maşini”, a comunicat guvernatorul Oleg Kiper pe contul său de Telegram. Inițial cinci persoane au fost rănite de un atac cu dronă, dar numărul victimelor a crescut, au anunțat ulterior serviciile de urgență. 

Noile atacuri vin chiar în ziua în care SUA și Ucraina au semnat la Washington un acord economic prin care ia naștere un fond de investiții pentru reconstrucţia Ucrainei. În urma acestui acord, Statele Unite au acces la resursele minerale ucrainene.

„Noi, împreună cu Statele Unite, să insistam pentru a obţine un armistiţiu complet. Putin va avea o dorinţă constantă de a ucide pentru tot restul vieţii, însă diplomaţia, împreună cu o influenţă economică puternică, vor forţa Rusia să oprească războiul”, a precizat șeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermark.

Citește și: Ce presupune acordul economic semnat de Statele Unite şi Ucraina! Ce primește Ucraina și ce trebuie să dea la schimb


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri