VIDEO Operațiunea „barja”, o nouă zi. Când vor fi scufundate ambarcațiunile

Motivul pentru care s-a amânat operațiunea de scufundare a barjelor a fost reprezentat de de condițiile de siguranță.

Scopul acestei intervenții este devierea unui debit mai mare de apă spre centrala nucleară de la Cernavodă, pentru a asigura funcționarea reactorului 2, în condițiile în care reactorul 1 a fost oprit din cauza nivelului scăzut al Dunării.

Citește și: VIDEO UPDATE Se încearcă și astăzi scufundarea celor 4 barje cu piatră care ar trebui să ajute Centrala de la Cernavodă: „Există un risc”

Operațiunea a fost amânată din cauza condițiilor de siguranță

Ellvira Costache, reporter Kanal D, a oferit detalii despre pregătirile pentru scufundarea barjelor. Ambarcațiunile, încărcate cu rocă, urmau să fie amplasate strategic: primele două la aproximativ 500 de metri de intrarea în brațul Bala, iar celelalte două în amonte. Aceste praguri artificiale ar urma să redirecționeze debitul apei pe brațul Dunării Vechi, astfel încât să ajungă la centrala de la Cernavodă și să susțină funcționarea reactorului 2.

Totuși, operațiunea a fost amânată de mai multe ori din cauza condițiilor de siguranță, în special din cauza curenților puternici din zonă, care pun în pericol desfășurarea în siguranță a lucrărilor.

Citește și: VIDEO UPDATE Operațiunea de scufundare a celor patru barje ar putea fi amânată. Apa urma să ajungă la Centrala Nucleară de la Cernavodă

Această intervenție este esențială pentru menținerea activității centralei nucleare, care se confruntă cu dificultăți generate de nivelul scăzut al Dunării, o problemă care afectează producția de energie și securitatea energetică a regiunii.

Nivelul Dunării este extrem de mic

Nivelul Dunării în zona Cernavodă este extrem de scăzut, ceea ce pune în pericol funcționarea reactorului 2. Specialiștii estimează că după scufundarea celor patru barje, nivelul apei ar putea crește cu aproximativ 10-12 centimetri, o creștere esențială pentru menținerea răcirii centralei. Totuși, localnicii rămân sceptici cu privire la eficiența acestei măsuri, exprimându-și îngrijorarea că situația nu se va îmbunătăți semnificativ.

Citește și: Executivul pregătește limitarea temporară a consumului de energie pentru marile companii. Ilie Bolojan: „Situația rămâne dificilă”

Au apărut foarte multe conspirații

Există mulți oameni care se întreabă dacă seceta este singurul motiv pentru care nivelul apei din Dunăre a scăzut. Unii cred că apă ar fi fost oprită în mod voit, iar alții spun că apa a fost furată.

Aceste ipoteze au fost amplificate de faptul că în țările vecine, precum Ungaria și Germania, nivelul apei este de asemenea scăzut, însă în România a plouat în ultima perioadă, iar totuși fluviul continuă să se retragă.


Reporter

„Iată câteva dintre principalele subiecte ale zilei”- Este o frază care pe mine m-a fascinat.

 

Sunt Ellvira Costache, reporter al Știrilor Kanal D şi încă din adolescență mi-am dorit să lucrez în mass-media. Întotdeauna m-a încântat ideea de a le transmite oamenilor ceea ce este nou.

 

Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti în anul 2021. Am făcut practică o perioadă la radio. Apoi m-am angajat într-o televiziune de ştiri, unde am învaţat multe lucruri legate de profesia de jurnalist de la: a scrie corect o ştire până la căutarea celei mai bune întrebări.

 

Profesia de reporter este o adevărată provocare pentru simplul fapt că nicio zi nu seamănă cu alta.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri